Ultima zi a lunii lui Brumar este dedicată Sfântului Apostol Andrei. În tradiția populară, Sântandrei are denumiri diverse: Andrelușa, Indreieu fetelor, Indrelușa, Indreiu lupilor etc.. Și multe credințe și tradiții se leagă de această zi.

”Să ung cu usturoi poarta, ușile casei, fereștile”

În volumul II al Calendarului Popular, Pamfil Bilțiu menționează câte ceva despre ce se face și ce nu se face de Sântandrei.

✂️ ”Nu să umblă cu nimic ce să deschide, cu foarfeci, că atunci nu are putere lupu a deștide gura cum n-ai căscat foarficile. N-are putere nici la om, nici la vite, nici la coconi.”
🐺 ”Nu să lucră. Cine-o lucrat în zua aceie îi iesă lupu-nainte. ”
🧄 ”Să ung cu usturoi poarta, ușile casei, fereștile. Să face sămnu crucii de-o parte și de alta a ușii ca să sie alungate duhurile necurate, tăte relile de pă lângă casă. Să face sămnu crucii la animele pă frunte pântru a si ferite de boli, să se departe duhurile rele de cătă ele”.

”Şi-apoi acela o fost ursitu”

Una din cele mai populare credințe, însă, este legată de visatul ursitului de către fetele care țin Indreiu. Maria Mirela Poduț de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş răsfoiește Memoria Ethonologica pentru noi.

❤️ ”Am ţânut Indreiu. N-am mâncat în zua ceie deşi o venit on fecior la mine cu ciocolată să mănânc, s-o gândit c-oi hi ţânută. Da n-am vrut să mănânc. Sara să făcea o turtă cu făină de grâu şi se pune sare să hie sărată şi să cocea pă plită. Am visat p-on băiat c-o fo la fântână după apă şi nu mi-o dat apă şi l-am visat pă bărbatu-mio că erau pă la ei pân grădină, pă sub nişte meri, era cu două cănţ cu apă şi mi-o dat apă să beu. În anu următor m-am măritat.” (Colecția Poduț Maria Mirela, Memoria Ethnologica, nr. 56-57)

🥯”Mâncam toată turta şi era atâta de sărată, de ne ustura pă grumaz. Şi-apoi am visat că mi-o dat apă. Am visat că mi-o dat unu’ apă, din partea cui apoi m-o şi luat. Mi-o fo sete tare şi am zis că mă duc până la Grigore a lu’ Ionaş, capoi oi bea un pic de apă. Pe când m-am dus nu mi-o plăcut apa şi m-am dus la Palnichi. O zâs cătă mine: «Las’ că scot eu apă și-ți dau» Şi-apoi acela o fost ursitu.” (Colecția Corina Isabella Csiszar, Memoria Ethnologica nr. 28-29)

Sursă informații: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş

 

CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | O turtă sărată, ”lemne din trei grădini” și un vis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.