”Lăutu’ hainelor reprezenta în trecut o îndeletnicire des practicată de către fetele și femeile din lumea satului de odinioară”, readuce aminte Corina lsabella Csiszar de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş. Și cum în Maramureșul de altădată totul se făcea după reguli bine stabilite și încetățenite, cămașa de sărbătoare se spăla un pic mai cu grijă decât alte veștminte.

”Cele de sărbătoare se spălau cu apă călduță, deci cu grijă, că nu poți să pui cămașa cu gatiile de la arat.

Celelalte se puneau într-o bărbanță și avea jos un butoi pe care se puneau două lemne și bărbânța acolo peste. Se puneau hainele deasupra, apoi un cenușar, o bucată de pânză cu leșie, de obicei din paie de ovăz. Și se turna apă fierbinte peste. Și se lăsa până a doua zi. Apoi se puneau într-o coșarcă și se duceau la râu și se prănicau bine, să iasă leșia din ele”, detaliază Corina Isabella Csiszar în ”Tradiții din Călinești” din Memoria Ethnologica nr. 70-71.

Sursă: Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş (credit foto, Dan Dinescu)

CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | ”Dacă Marţolea găseşte vreo uşă deschisă, intră în casă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.