Odinioară moara era o parte esențială a satului, ne povestesc cei de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş. Iar mersul la moară era în vechi vremuri și un soi de formă de socializare. Hai să vedem de ce.
- Vara mergeam cu coşu’ şi iarna cu săniuţe la moară. În alte sate mergeau cu carele. Sau să mergea cu sacu’ desăjit (desfăcut în două, purtat în faţă şi pă umăr), frumos ţesut. Să strângeu la moară mai repede câte 2-3. Acolo să aduna lumea, povesteu, când era multă lume zâcea că-i sorgoş. Venea unu’ pă drum şi să întâlnea cu oamenii care veneau de la moară. Şi întreba: „Îi sorgoş la moară?” „Nu, nu-i sorgoş, nu-i nime, amu am măcinat şi io.” Sau: „Da, îs o grămadă acolo.” Morarul era încrezut, câştiga mai bine decât cu pemintele, era considerat un fel de exploatator. Morăriţa era o femeie mai nurlie câteodată. Şi mergea lume multă la moară, avea motiv de mărs, mergeai cu drag la morăriţă cu sacul la măcinat. Sau era morarul un şmecher şi mereu fetele cu sacu’. Poate era o legătură între ei, se întâmpla ceva sau poate nu. Asta nime nu ştia. Unii povesteau la moară şi alţii ascultau diferite întâmplări despre viaţă. Erau oameni care aveau darul povestirii, aveau har. Erau creativi oamenii atunci şi le plăcea să stea împreună la poveşti. Morarul atuncia să simţea bine când avea apă multă. Atunci era bogat. (Colecția Dumitru Șovago, Memoria Ethnologica, nr. 48-49)
- Erau mai mulți părtași de moară, câte trei, patru zile era moara unuia, trei, patru zile a altuia. Duceai și măcinai, nu ne lua din sac numa un ptic de mălai, cu noapte, cu zî tăt măcina. Api era moara lui Țâdulă și mai în jos era a lui Indrei de la Corni. Tomna în capătu satului era moară în Budeni. Atâtea mori o fo în satu nost, duceau oamenii grâu, mălai aveam holde de grâu, ovăs, săcară. Ne tâlneam câte trei, patru când merem după zipți. Ne chema moraru după sac. Măcina poate și câte 30 de saci, că era moară pă apă. Și mergeam și ne întâlneam cu vecinii la moară și stam în povești. Poate nu era încă ieșit din coș ziptu (sacul pe care-l luai în spate). Și mai întrebai morariu, mai povestei și de cela și de cela, îi pomeneai pe toți până ajungeai mai din jos de sat, stam acolo în moară și povesteam. Și de eram numa sângură povesteam cu morariu și morărița. Apoi tare mândru horea morărița în grumaz și m-o învățat și pă mine. Am putut hori tăte doinele, da hoream mai sus. Nu am putut face școală. Că mama zicea: „nu ti-i fa doamnă, du-te la marhă!” Și mergeam cu marhăle sau coseam, hoream și torceam. (Colecția Corina Isabella Csiszár, nr. 68-69)
Sursa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” (credit foto: Florin Avram)
Citește și: Cât îi Maramureșu’ | ”Aieste-s lucruri din bătrâni”
