Casa Parohială Ungureni reprezintă un obiectiv de arhitectură tradițională specific zonei etnografice Lăpuș și este una dintre primele case aduse în Muzeul Satului din Baia Mare. În anul 1975, în cercetările sale prin Țara Lăpușului, muzeograful Sabin Șainelic o identifică în teren și face demersurile necesare pentru achiziționarea ei, iar doi ani mai târziu casa este adusă în ”satul de pe deal”.
”Locuința a fost cumpărată, demontată bârnă cu bârnă și strămutată în Ungureni”
”Povestea obiectivului de arhitectură vernaculară a început cu mai bine de 150 de ani în urmă, inițial casa fiind construită în localitatea Cupșeni. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea locuința a fost cumpărată, demontată bârnă cu bârnă și strămutată în Ungureni, pe dâmb, aproape de centrul satului. Achiziția casei s-a făcut în momentul în care familia Corui din Ungureni a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unei întâmplări nefericite, în urmă căreia casa în care locuiseră până atunci a ars. Astfel, Ion al lui Corui, împreună cu soția sa, au fost primii proprietari pe care casa i-a avut în localitatea Ungureni”, începe muzeograf Gabriela Filip de la Muzeul Satului Baia Mare să depene istoria Casei Parohiale Ungureni.
”Mărie și cu Ion, cu fătu, (era făt la biserică) au fost ultimii proprietari ai casei”
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în casă a locuit și preotul Ilie din sat, motiv pentru care i-a rămas denumirea de casă parohială. Ioan Buda, un urmaș al familiei preotului, își amintește: ”Mama mea, Buda Ana, a fost singură la părinți și s-a căsătorit cu Văsălia lui Corui. Preotul din sat, preotul Ilie, a fost străbunicul mamei mele, adică stră-străbunicul meu. Tatăl preotului Ilie a fost, de asemenea, preot, era preotul Gheorghe. Preotul din sat a stat o vreme acolo, în casă, de asta îi zice casă parohială, de pe vremea aceea i-a rămas numele așa. Pe urmă, în casă a stat nepoata preotului, adică mama bătrână, bunica mea, Mărie Buda și moșu’ (bunicul), Indrei de la Corui. După ce bunica a murit, casa a rămas la una dintre nepoate, la Mărie, ea trăiește și acum, are 72 de ani. Mărie și cu Ion, cu fătu, (era făt la biserică) au fost ultimii proprietari ai casei”.
”Țin minte că o venit cu oameni de la muzeu, cu specialiști, o demontat-o și o dus-o”
În 1977 au avut loc lucrările de demontare a casei și de strămutare a acesteia în muzeu. În timpul lucrărilor, muzeografului Sabin Șainelic i-a fost alături echipa de muncitori a muzeului, condusă de restauratorul Gheorghe Dâmb. ”Țin minte că o venit cu oameni de la muzeu, cu specialiști, o demontat-o și o dus-o. Când o luat casa o desfăcut-o toată și o dus tot, și pietrele. O urcat camionul acolo, că trebuiau încărcate și pietrele alea de cuptor. Până și cuptorul l-o dus, așa cum o fost. Acolo, pe lângă cuptor mă pune mama să dorm, că era cald” spune Ioan Buda.
”Pe acele vremuri, asta era cea mai bună casă”
Casa este compusă din tindă, casă de locuit și cămară: ”Pe acele vremuri, asta era cea mai bună casă, celelalte case de prin sat erau mai micuțe, multe dintre ele nu aveau cămară. Casa asta îi învelită cu draniță, că erau mai înstăriți, celelalte erau cu goz, cu paie”.
”La exterior, pe partea din față a casei se află «târnațul» (prispa), bătut cu pământ și susținut de șase stâlpi ornamentați prin crestare, stâlpii prinzându-se de cunună cu ajutorul «chituşilor». Deși sunt realizați într-o manieră simplistă, sistemul de prindere al stâlpilor de cunună oferă casei un aspect deosebit. În partea de jos, de o parte și de alta a intrării, stâlpii sunt uniți de trei rânduri de «lețuri» cioplite, așezate pe orizontală”, descrie muzeograful. Ridicată pe o fundație de piatră de carieră, casa a fost construită din lemn de fag. Acoperișul este în patru ape, învelitoarea e realizată din draniță de brad bătută la două rânduri, iar în partea de sus are două luminatoare în formă de sprânceană.
”Tomna acolo era pusă masa și când a fost casa la noi”
Aflat în vizită la muzeu, Ioan Buda Ioan (Ionu’ Gâsului), în vârstă de 68 de ani, retrăiește astăzi cu drag momentele din tinerețe, când se întâlneau cu toții în casa bunicului: ”La sărbători, după ce se ieșea de la biserică, îmi aduc aminte cum veneau cu toții, frații lui moșu’ în vizită. Tomna acolo era pusă masa și când a fost casa la noi. Ș-apoi cum era atunci, ca peste tot, își puneau câte un pahar de horincă, povesteau, iar eu stăteam și îi ascultam, ascultam toate poveștile lor, că de acolo știu atâtea, că altfel de unde să le știu?”
Casa Parohială Ungureni vă așteaptă să îi treceți pragul și să o descoperiți la Muzeul Satului din Baia Mare. O găsiți în capătul uliței din partea dreaptă.
Sursă: Muzeul Satului Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Povestea căsuței albastre din Cărbunari
