Cât îi Maramureșu’ | ”Căruțul din Cufoaia”, obicei de primăvară dedicat celui mai harnic plugar | galerie foto

În satul Cufoaia s-a conservat un obicei de primăvară consacrat celui care introduce primul plugul în brazdă. Tradiția îi impunea celui mai harnic plugar ”să se deie udat”.

Reprezentanții Centrului de Informare Turistică Târgu Lăpuș precizează că organizarea evenimentului începe cu o săptămână înainte: ”timp în care se pregătesc elementele ritualului: rotițele, plugul, funia și steagul; se aleg actanții – 6-8 flăcăi care urmau să tragă rotițele («căruțu») având rolul de «boi»; «Mânătorul», care își pregătește biciul și se aleg și «udătorii», care sunt în număr de 6-10 feciori, cu gălețile cu apă”.

Înainte de a porni în alai, feciorii sunt ospătaţi în casa celui sărbătorit. După care se merge spre ogor. ”Ajunşi în câmp, înconjoară ogorul, aşează jos jugurile şi are loc rugăciunea de binecuvântare a ţarinei”, menționează sursa citată. După aceasta, alaiul străbate ulițele satului: ”«udatul» caută să fugă, dar este păzit de unul dintre actanți cu găleata, care îl udă mereu, atunci când încercă să scape”.

Obiceiul poartă numele ”Căruțul din Cufoaia”. Iar ediția 2024, a cincea, a avut loc ieri, organizată fiind de Parohia Ortodoxă Cufoaia împreună cu Consiliul Parohial. Petrecerea s-a dat la Căminul cultural din Cufoaia.

Sursă: Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș

CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Tradiții în Săptămâna Luminată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.