Când cineva spune „bâtă ciobănească”, apare clasica imagine a unui păcurar care se sprijină într-o bâtă în timp ce-și supraveghează turma de oi. Pornind de la acest ”tablou”, muzeograful Cristian Robescu de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș spune o poveste despre bâtele ciobănești și rolurile pe care le îndeplineau.

Obiect ceremonial, ”carte” sau armă de apărare

Pentru confecționarea bâtelor nu era nevoie de cunoștințe tehnice deosebite. ”Erau simple crengi mai groase, rupte din copaci cu lemnul tare și care se terminau la un capăt cu o măciucă”, specifică muzeograful Cristian Robescu de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Unele bâte ciobănești se foloseau în momente ceremoniale. Altele au devenit, în mâna unor păcurari pricepuți, „cărți” care descriau natura înconjurătoare și evocau întâmplări din viața lor. Și, firește, unele bâte erau arme de apărare. Cel puțin câte un exemplar din fiecare tip de bâtă există în colecția Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

O bâtă cu scop ceremonial, veche din 1827

Bâta cu scop ceremonial avea de multe ori înscrise data confecționării și numele păcurarului. ”Cu ea în mână păcurarul negocia, pentru el și ajutoarele sale, cu reprezentanții comunității, condițiile în care el și ceilalți ciobani se angajau a avea grijă de oile din turmă”, menționează muzeograful.

”Cea mai importantă piesă de acest fel aflată în colecțiile muzeului nostru este cea datată la 1827 și care are inscripționat numele proprietarului, Pora Mihai. Inscripția ne mai informează că acesta și-a făcut singur bâta, în prima zi a lunii mai, din anul 1827”, informează sursa citată. Decorul este și el unul deosebit, după cum descrie muzeograful: ”Atrage în primul rând atenția elementul constructiv, numit nodul dacic sau nodul dracului (…). Partea superioară a bâtei este decorată prin incizie și excizie. Întregul decor se spijină pe o cruce realizată cu motivul căii rătăcite și al triunghiurilor. De pe ea se ridică decorul realizat în exclusivitate din motive geometrice. La capătul superior o parte a bâtei ar putea fi extrasă doar dacă cunoști cheia care deschide nodul dacic”.

Povești ”scrise” cu vârf de cuțit

Și mai sunt bâtele de tip ”carte”. Întâmplările din viața păcurarului erau „scrise” cu vârful cuțitului pe câte o bâtă, tocmai pentru a nu fi uitate și, revenind în comunitate, să fie povestite. În colecţiile muzeului etnografic băimărean sunt două bâte ciobăneşti pe care se pot ”citi” astfel de poveşti. ”Prima dintre ele ne relatează întâlnirea păcurarilor cu un șarpe periculos (…) Pe cea de a doua bâtă putem citi o poveste oarecum fantastică explicată de doamna Janeta Ciocan într-un mod inedit: «Ştim cu siguranţă că sunt reprezentări ale diavolului pentru că au coarne, iar unul dintre ei are în mână furca specifică diavolilor, ochii sunt mari, la picioarele lor stând şi aşteptând ascultător câte un şarpe, autorul făcând cu siguranţă trimitere la rolul malefic al acestuia»”, menționează resprezentantul Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară.

”Despre cele care aveau rol de arme, numite de altfel și ghioagă, nu avem prea multe de spus, ele fiind folosite așa cum au fost găsite în natură, eventual puțin finisate pentru a nu răni mâna ciobanului”, spune Robescu.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Fain de văzut la muzeu. La Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.