Ca să gestionăm mai senin începutul de săptămână, vă invităm la o plimbare. Chiar dacă e virtuală. O plimbare prin împrejurimile orașului Baia Mare de cândva, care îl transformau într-o atracție pentru iubitorii de natură. Ghidul nostru este și de această dată muzeograf Lucia Pop de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Mai îndepărtate de oraș erau împrejurimile, cu munți și văi, care atrăgeau turiștii cu apa miraculoasă a izvoarelor, dar și cu peisajele de o rară frumusețe.
Un punct de mare interes pentru excursioniști sa afla pe Valea Neagră unde, în mijlocul unei păduri de brazi, era amenajat un mic parc „cu mese, bănci, vatră pentru pregătire de fripturi, grătare, fleici etc.”. În imediata vecinătate curgea valea bogată în păstrăvi, se putea pescui „numai cu permis de la oraș”. Mai la deal erau cascade și lacuri „aranjate pentru băi în liber în apă cristalină de izvor”.
De la Valea Neagră, pe drum de munte se ajungea la Izvoarele, un „platou cu pășune bogată și împrejmuită de frumoase păduri de brazi drept în fața de West a impozantului munte numit Gutinul”. Turiștii puteau înnopta la cantonul silvic „cu permisiunea – bineînțeles – a ocolului silvic”.
Pe Valea Firiza (în partea stângă a acesteia), se afla de asemenea un Borcut amenajat și întreținut de Direcțiunea Minelor, cu tot ce era necesar pentru o ieșire la iarbă verde.
O colonie silvică a orașului Baia Mare (canton) era și Blidar, pe malul văii cu același nume, vale cu „apă cristalină, gălăgioasă și bogată în păstrăvi” mult îndrăgită de turiști.
Tot în zona muntoasă se afla Valea Sturului care străbătea minunatele păduri seculare „asemănătoare pădurilor virgine”. Cele patru cascade de pe această vale, cu apa care cădea de la înălțimi diferite (5, 8, 11 și 19 m) stârneau admirația turiștilor rămași fără cuvinte în fața acelor frumuseți.
Excursioniștii, îndeosebi cei pasionați de înălțimi, erau desigur atrași de munții falnici considerați adevărate provocări. Ignișul cel stâncos, putea fi abordat prin Valea Firiza, Valea Neagră și Izvoarele. Merita efortul pentru a vedea o priveliște de rară frumusețe oferită de răsăritul soarelui și de panorama „întregului Nord al Ardealului”. Anotimpul recomandat pentru „cercetarea acestui munte era între 15 august și 15 septembrie” deoarece ploile erau mai rare, aerul mai plăcut, drumul era mai ușor de parcurs iar muntele era plin de flori, de mure și de zmeură (în anul 1933).
Un adevărat loc de pelerinaj al excursioniștilor băimăreni, băisprieni și nu numai, în anotimpul verii, era Lacul Zînelor (Bóditó) din apropierea cantonului Gyurka. Lacul, „colector de apă construit și întreținut de Direcțiunea Minelor din Baia Sprie”, oferea o priveliște rară. În sezon, aceste locuri erau pline de amatori de baie, de corturi, de plimbări cu barca.
În zona orașului Baia Sprie, oraș minier asemenea orașului nostru, erau odinioară (sunt și astăzi), multe locuri mirifice, locuri de basm frecvent căutate de turiști. Amintim câteva dintre acestea: Dealul Minei, Muntele Negru, Izvorul de sub muntele Ascuțit, Trei Izvoare și altele. Deasupre tuturor acestor minunății ale naturii se înălța falnic muntele Gutin. „Turiștii cercetează des și cu multă bravură cele patru vârfuri ale sale în special Creasta Cocoșului….”. Greu de abordat, dar cu priveliști de neuitat „Muntele impresionează înspăimîntător” (anii 1930).
Materialul integral și sursele de documentare sunt disponibile aici.
muzeograf Lucia Pop
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
CITEȘTE ȘI:
O vizită la hotelul mare al orașului și o plimbare prin grădina publică
Jazz și peisaje de vis sau despre stațiunea climatică din anii ’30
Plimbări mai apropiate de oraș, în locuri des vizitate de familii cu copii
