”O mașină ca-n filme! 📽 Îi șade tare bine în curtea Palatului Cesianu-Racoviță, dar își așteaptă noul proprietar 👀”, anunțau cei de la Galeriile Artmark în preambulul licitației de antichități și curiozități care a avut loc ieri.

Elegantul Mercedes 170 V (1940), una dintre mașinile de epocă din filmul ”Un comisar acuză” (regie: Sergiu Nicolaescu), a fost scos la licitație ieri de Artmark. Preț de pornire: € 25.000.

”Mercedes-Benz W136 a fost linia de automobile Mercedes-Benz cu motoare de patru cilindri începând cu mijlocul anilor 1930 până în anii 1950. Modelul 170 V și-a făcut debutul public ca succesor al modelului W15 Typ 170 în februarie 1936. Între 1936 și 1939 a fost modelul cel mai bine vândut de la Mercedes. Între 1936 și 1942 au fost construite peste 75.000, făcându-l de departe cel mai popular model Mercedes-Benz până în acel moment”, se arată în prezentarea de pe artmark.ro.

Conform sursei citate, mașina comisarului Moldovan a fost achiziționată contra sumei de € 29.000.

Viitoarele evenimente organizate de Artmark le puteți descoperi aici.

Sursă informații și foto: Artmark

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.