”Cum în această perioadă e indicat să stăm în casă, protejând astfel sănătatea noastră și a celor din jur, iar competițiile fotbalistice sunt amânate, vă recomandăm câteva opțiuni din pasiune pentru fotbal”, propune Federația Română de Fotbal.

Cu o listă de 7 titluri de filme vine Federația Română de Fotbal în întâmpinarea microbiștilor care duc dorul competițiilor. Vi le prezentăm în ordinea cronologică a realizării lor, ca să nu fie discuții legate de cine e pe locul I… 🙂

”Drumul spre victorie” (1981)
Un clasic al cinematografiei, cu o distribuție de excepție (Michael Caine, Sylvester Stallone alături de Bobby Moore, Ardiles, Pele), care spune povestea unor prizonieri din Germania celui de-al Doilea Război Mondial care folosesc fotbalul pentru a trece peste momentele grele.

”Goal!” (2005)
Pelicula prezintă ascensiunea în fotbal a puștiului Santiago Munez, care – prin pasiune și talent – ajunge să semneze cu unul din cele mai renumite cluburi ale lumii. Filmul îl are în distribuție și pe românul Marcel Iureș, alături de David Beckham, Zinedine Zidane, Raul sau Alan Shearer.

”Gracie” (2007)
O poveste emoționantă, inspirată din întâmplări reale, despre provocările și obstacolele pe care le întâmpină o tânără pasionată de fotbal. Descurajată de toți cei din jur și de evenimentele din viața ei, ea este hotărâtă să își pună în valoare talentul și să devină o campioană.

”Maradona by Kusturica” (2008)
Documentarul centrat pe Diego Armando Maradona, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, urmărește viața controversată a argentinianului, inclusiv povestea celebrului gol marcat Angliei la Cupa Mondială.

”United” (2011)
Drama este bazată pe accidentul aviatic al echipei Manchester United din anii ’50, survenit lângă Munchen la întoarcerea din deplasarea pentru un meci din Cupa Campionilor. Personajul principal al poveștii este legendarul Sir Bobby Charlton, unul dintre supraviețuitorii dezastrului.

”Montevideo, vidimo se!” (2014)
Filmul prezintă aventura reprezentativei Iugoslaviei la prima Cupă Mondială, în Uruguay, 1930. Drumul spre medalia de bronz a competiției supreme nu este însă deloc unul fără peripeții. Pelicula notată cu 8.3 pe imdb.com îl are în distribuție și pe renumitul actor Armand Assante.

”Pele: Nașterea unei legende” (2016)
Filmul biografic prezintă povestea lui Pele – legenda fotbalului brazilian și mondial, plecat din una dintre cele mai sărace zone ale orașului São Paulo. Descoperă ascensiunea lui Pele și cum a reușit, la doar 17 ani, să impresioneze la prima Cupă Mondială, pe care a și câștigat-o!

Sursă material: Federația Română de Fotbal
Sursă foto: imdb.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.