Publicul Institutului Cultural Român de la Paris este invitat să participe, în perioada 14-24 februarie, la concursul ”L’amour dans de beaux… mots / Dragostea în cele mai frumoase… cuvinte“, având ca temă romanul de dragoste. 

Între Ziua Îndrăgostiților și Dragobete, urmăritorii paginii Facebook ICR Paris care trimit reprezentanței ICR mesaje publice sau private (înregistrare video, fotografii sau comentariu) în care menționează trei romane de dragoste preferate, scrise de autori români sau francezi și publicate în Franța pot câștiga volume oferite de Institutul Cultural Român de la Paris, de La Librairie Idéale, Éditions des Syrtes și LeManoir Paris, parteneri ai proiectului.

Concursul este adresat tuturor celor care citesc romane de dragoste în limba franceză; vor fi luate în considerare și înscrise în concurs toate mesajele primite pe această temă în perioada 14-24 februarie (inclusiv).

Organizatorii vor întocmi o listă a preferințelor publicului, specificând câte mențiuni a avut fiecare titlu semnalat. Cei șase câștigători vor fi desemnați la 25 februarie, în funcție de opțiunile exprimate: cu cât anumite romane sunt mai des citate în lista finală, cresc șansele de a câștiga pentru cel care le-a menționat. Premiile constau în romane de dragoste, din literatura română sau franceză, apărute la edituri din Franța.

Alors… à vos amours!

Pagina de Facebook a ICR Paris poate fi vizitată aici.

Sursă informații și foto: Institutul Cultural Român

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.