Complex, alternând spaţii şi planuri temporale reale şi fantastice, romanul ”La capătul şoaptelor”, cel de-al treilea roman semnat de Mihai Cotea, a apărut anul acesta la Editura Cartea Daath, fiind lansat online.

Pornind de la un subiect de senzaţie, transplantul de cap, o poveste reală şi medicală care a fost în atenţia presei în urmă cu câţiva ani, Mihai Cotea reuşeşte să pătrundă în adâncurile psihicului uman, evitând, cu graţie şi până la finalul romanului, tumultul superficial ce ar fi putut înconjura acest subiect fabulos.

În urma unui accident de maşină, personajul principal, Daniel Escu, îşi pierde tatăl, dar şi capacitatea de a merge. Această condiţie nu-l împiedică să devină un adult prosper, cu o afacere de succes, ceea ce îi va permite să plătească costurile unei operaţii neobişnuite care promitea să-l reîntregească.

În jurul lui Daniel Escu se construiesc şi se dezvăluie poveştile celorlalte personaje, fiecare cu traumele sale, personaje ţesute cu măiestrie în pânza unui ecran metafizic, fiecare demonstrându-şi importanţa până în punctul în care întrebări de natură filosofică şi spirituală apar firesc în mintea cititorului.

Spaţiul în care ne plasează încă de la început ne impune menţinerea unei viziuni cinematografice, derularea poveştilor fiind încadrată într-un context coloristic bine definit în care mişcarea şi obiectele sunt convenţii-simbol pe care cititorul are libertatea de a le interpreta, autorul neintervenind mai mult. Construit într-o manieră asemănătoare unui film serial, ”La capătul şoaptelor” dezvăluie o perspectivă diferită asupra timpului, introducând ceea ce am putea numi timpul tuturor timpurilor. Şi, deşi aceste convenţii ne invadează din prima pagină, poate că le-am putea uita în anumite pasaje în care intriga ne fură atenţia, la fel cum, într-o secvenţă de film, captaţi de acţiunea din prim-plan, nu observăm detaliile planului secund.

Un roman fascinant ca subiect, construcţie şi dezvoltare a planurilor temporale, un roman în care personajele, şi nu sunt puţine, par a fi piesele unui puzzle a cărui imagine se finalizează de-abia în ultimele pagini ale cărţii, ”La capătul şoaptelor conţine” şi acele trăsături specifice romanului psihologic, unul îmbrăcat în hainele prozei fantastice.
”Caruselul traumelor” în care ne roteşte Mihai Cotea în primele două părţi ale cărţii, Inflorescenţele şi Mizanscena, permite o observare unghiulară şi punctuală, axată pe istoria unuia dintre personaje, astfel încât, dincolo de completarea relaţiei sale cu personajul principal, avem ocazia să-i înţelegem cauzele din spatele reacţiilor şi comportamentului său. Cu îngăduinţă şi compasiune, autorul permite personajelor să-şi dezvăluie caracterul şi personalitatea şi, mai cu seamă, omenescul, fără a stigmatiza percepţia cititorului care rămâne liber să le înţeleagă aşa cum doreşte.

Un test-grilă în arhetipurile jungiene sau o lecţie spirituală asupra percepţiilor despre lume, o introspecţie psihanalitică strecurată subtil sau o reflectare filozofică, toate aceste etichete pot fi aplicate romanului ”La capătul şoaptelor”, rămânând loc şi pentru altele.

Cea de-a treia parte a romanului vine să răstoarne aşteptările, lăsând cortina în momentul în care cititorul nu ar mai putea suporta nicio altă schimbare. Cu toate acestea, perspective diferite se rostogolesc de la o pagină la alta. Ritmul părţii finale este accelerat şi ne conduce prin momentele tensionate ale unui deznodământ neaşteptat, la o surpriză demnă de caracterul de acţiune şi suspans al unui roman.

Falsele aşteptări ne sunt decapitate în numai câteva paragrafe. Bagheta dirijorului desenează în eterul supoziţiilor momentul final, nu înainte de a ne invada cu alămurile conferinţei de presă organizate de însuşi personajul principal pentru a se explica, pentru a aduce în lumina blitz-urilor adevărul. Şi totuşi, nu aflăm adevărul decât de acolo, din spaţiul eteric din care am pornit în prima pagină şi de-abia în ultima pagină a romanului: ”Cel mai important lucru pe care îl ai de învăţat oricând este să iubeşti şi să te laşi iubit la rândul tău.”

”La capătul şoaptelor” iubeşte omul şi se lasă a fi iubit la rândul său.

”La capătul şoaptelor”
Autor: Mihai Cotea
Editor: Daniela Marin
Coperta: Irina Maria Gănescu
Tehnoredactor: Monica Hodor
Număr pagini: 252

Cartea poate fi comandată aici.

Daniela MARIN

Sursă foto: Editura Cartea Daath

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Interviu cu autorul Mihai Cotea – Ce-ai făcut în ultimii 4 ani? – MiCo Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.