9.222 biblioteci (unităţi administrative) au funcționat în 2019, mai puțin cu 257 unități față de anul 2018, informează Institutul Național de Statistică. Bibliotecile au pus anul trecut la dispoziţia publicului circa 161 milioane volume, cu două milioane mai puține față de 2018.

”În mediul urban, au funcţionat 3.454 biblioteci, cu 82 mai puține față de 2018, cu un fond de carte de 124 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (5.768 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 37 milioane volume”, precizează reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS).

Numărul utilizatorilor activi a fost de 3,1 milioane persoane în 2019, la același nivel ca în anul 2018. Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderență a utilizării bibliotecilor școlare (50,6%) și a celor publice (35,7%). ”Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2019, de 33,3 milioane volume, cu 964 mii volume mai puține față de anul 2018, revenind, în medie, 11 volume/an, pe un utilizator”, se arată în comunicatul INS.

Reţeaua de biblioteci publice, formată din 2.220 biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale (2.168 unități administrative și 52 filiale ale acestora), a pus la dispoziția publicului circa 45 milioane volume de cărți și periodice tipărite, reunind în colecţiile proprii 28,7 milioane titluri de cărţi tipărite şi 37 mii titluri de cărți electronice.

Comunicatul integral este disponibil aici.

Sursă informații: Institutul Național de Statistică. Sursă foto: Gerd Altmann de la Pixabay.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.