Ziua Porților Deschise a adus emoție și bucurie în rândul preșcolarilor, elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare.
”Cei mici au pășit cu pași curioși pe porțile școlii, fiind întâmpinați cu multă căldură de învățători și profesori entuziaști. Activitățile interactive, jocurile educative și atmosfera prietenoasă au transformat această zi într-o experiență memorabilă.
Cadrele didactice au demonstrat încă o dată dedicarea lor, străduindu-se să ofere celor mici o primă impresie pozitivă despre școală și întreg universul acesteia.
Ziua Porților Deschise rămâne un prilej de conectare, descoperire și apropiere între grădiniță și școală, iar atmosfera este de fiecare dată entuziastă, plină de zâmbete și voie bună”, transmite Liceul Teoretic „Ioan Buteanu”.
Vlad HERMAN