Peste tot în lume, statele, provinciile istorice, departamentele/județele, fără să mai vorbim despre localități, au o zi anume a lor.

Bunăoară, în România găsim, printre altele, Ziua Olteniei (celebrând intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu, în 1821), a Bucovinei (semnificând unirea din 1918 a provinciei istorice cu România), a Banatului (momentul ieșirii de sub dominația turcească și alipirea la Imperiul Habsburgic, în 1718), a Dobrogei (încorporarea Dobrogei de Nord în Regatul României, în 1878), dar și ziua județului Timiș (instaurarea administrației românești, petrecută în anul 1919), toate declarate ca atare de către Parlament (respectiv de către Consiliul Județean, în ultimul caz).

Știind ce însemnătate are Maramureșul pentru istoria țării noastre, acesta merită și ar trebui să aibă o zi de sărbătoare numai a sa. Care să fie, însă, data acesteia?

Poate cea legată de momentul 13 august 1391? În acea zi, în urma solicitării voievozilor maramureșeni Balc și Drag, mănăstirea Peri a fost ridicată la rangul de stavropighie de către Patriarhul Constantinopolului, starețul acesteia, exarh patriarhal, primind dreptul de jurisdicție bisericească asupra Maramureșului, Sălajului, Beregului, Ugocei, Ardudului, Ciceului, Ungurașului și Almașului, adică asupra unei mari părți din nord-vestul Transilvaniei, deci aici avem un moment de însemnătate maximă nu numai pentru întregul Maramureș, ci pentru istoria bisericească românească în ansamblul său.

Plus că, acea zi este urmată de o altă dată istorică, 14 august 1703, când renumitul haiduc Pintea Viteazu, „unul din cei mai importanţi români ai secolului al XVII-lea”, a fost împușcat mortal în timpul asediului Băii Mari.

Iar după 14 urmează 15 august, adică hramul renumitelor mănăstiri maramureșene Moisei și Rohia…

O altă dată demnă de luat în calcul ar fi 9 aprilie 1945, atunci când s-a petrecut revenirea Maramureșului sub administrație românească, după ce, aflată sub cizmele Armatei Roșii și condusă de către aventurierul secesionist Ivan Odoviciuc, provincia (este vorba doar despre Maramureșul „istoric”, granița fiind stabilită pe linia Gutinului) s-a „unit”, pe 28 ianuarie, cu Ucraina Subcarpatică și prin aceasta cu U.R.S.S., într-o falsă și scandaloasă adunare populară!

Apoi, pe 5 martie, mii de maramureșeni în frunte cu primarul Borșei, Gavrilă Mihali-Ștrifundă, au organizat un marș de protest spre Sighet, ceea ce a împins guvernul Groza să decidă revenirea la situația anterioară, decizie nepusă însă în practică (!), până când, pe 9 aprilie, sinistrul lider comunist Vasile Luca nu a rezolvat, personal, grava problemă.
Din întreaga epocă recentă, acel moment a fost cel mai periculos dintre toate, atunci când ne referim la apartenența teritorială a Maramureșului, depășind poate chiar și tristul moment din 1920, când străvechea Țară a fost sfâșiată în două, pierzând două treimi din teritoriu în favoarea Cehoslovaciei…

Și ziua de 4 septembrie 1717, când a avut loc, la Borșa, extraordinara înfrângere a ultimilor invadatori tătari, ar putea fi reținută. Atunci, 2000 de maramureşeni (borşeni, moiseeni, săteni de pe Iza şi haiduci, conduși cu toții de către Popa Lupu Șandru), au prăvălit peste dușmani bolovani mari și copaci tăiați din vreme, în Strâmtura capcană de pe Vișeuț, de sub Prislop, atacându-i apoi cu puștile, arcurile, lăncile și săbiile, ucigând 6000 de tătari, alţi 2000 de invadatori fiind surprinşi de o alunecare de teren, puțini reușind să fugă peste munte, la urmă fiind eliberați și cei 12000 de robi creștini…

Sigur, lista este deschisă, multe alte momente istorice putând fi luate în calcul.
Probabil ar trebui organizată o dezbatere publică, în urma căreia să fie aleasă o dată reprezentativă, plină de rezonanță și care să poată fi celebrată cu tot fastul meritat, ziua Maramureșului nostru drag.

Teofil Ivanciuc

Foto (c) eZiarultău

CITEȘTE ȘI:
18 localități maramureșene pe listele UNESCO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.