Ziua Jandarmeriei Rurale, marcată pe ulițele din Muzeul Satului

Ziua Jandarmeriei Rurale va fi marcată vineri, 1 septembrie, la Muzeul Satului din Baia Mare. Între orele 12.00 și 16.00 are loc evenimentul organizat de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș.

Echipa de intervenție a jandarmeriei va prezenta tehnica specifică folosită în misiunile de asigurare și de menținere a ordinii publice. Jandarmii montani vor prezenta copiilor tehnicile folosite în domeniul montan. Le vor oferi sfaturi privind drumețiile lor prin pădure și pe trasee montane și le vor explica cum să procedeze atunci când întâlnesc un animal sălbatic. De asemenea, vor fi oferite informații despre echiparea corespunzătoare în zona montană, importanța respectării traseelor, atenția privind prevenirea accidentărilor și posibilitatea apelării serviciului unic de urgență 112 în caz de necesitate.

La eveniment vor participa și reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ MM și Agenția Națională Antidrog. Aceștia vor discuta despre combaterea și prevenirea consumului de substanțe interzise, dar și despre siguranța copiilor și adolescenților la școală și în vacanță.

130 de ani se împlinesc de la promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale. Prin decretul semnat la 1 septembrie 1893 de Regele Carol I. Această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Ziua Limbii Române, celebrată la Muzeul Satului din Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.