Volei – Divizia A1 | Întâlnire cu o echipă fără niciun set câștigat

Sursă: Știința Explorări. Credit: Maria C

De la ora 12.00, sâmbătă, 25 ianuarie, Știința Explorări joacă pe propriul teren cu CS ”U” Cluj-Napoca. Meciul din Sala sporturilor ”Lascăr Pană” deschide etapa 18 a Diviziei A1 de volei masculin.

În runda 17, intermediară, cele două adversare de mâine au suferit înfrângeri cu același scor: 0-3. Băimărenii au pierdut în deplasare la liderul Dinamo București. Clujenii acasă, în compania echipei Arcada Galați. Cu 19 puncte, sportivii lui Marius Botea ocupă a opta poziție de clasament. Fără nicio victorie, niciun punct și niciun set câștigat, clujenii sunt pe ultimul loc în ierarhia Diviziei A1.

În tur, Știința Explorări s-a impus în Cluj-Napoca în trei seturi: 25/15, 25/19, 25/22.

Din etapa 18 va fi televizat de TVR Sport meciul dintre Corona Brașov și Dinamo București, joc programat mâine, de la ora 17.30. (G.D.)

Sursă: Știința Explorări. Credit: Maria C

CITEȘTE ȘI:
Volei – Divizia A1 | Înfrângere în trei seturi în compania dinamoviștilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.