Vișeu de Sus a devenit stațiune turistică de interes național, iar Săpânța de interes local

Guvernul a adoptat astăzi hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local și pentru modificarea anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice. Astfel, România are o nouă stațiune de interes național și alte 17 de interes local. Noua stațiune turistică de interes național este Vișeu de Sus. Localitatea maramureșeană fusese atestată ca stațiune turistică de interes local în anul 2009. De asemenea, o altă localitate din județ, Săpânța, a devenit stațiune turistică de interes local.

Cât despre cele 17 localități atestate astăzi ca stațiuni turistice de interes local, acestea sunt:

  • Orașul Pecica, județul Arad;
  • Municipiul Marghita, județul Bihor;
  • Comuna Vadu Crișului, județul Bihor;
  • Comuna Berzasca, județul Caraș – Severin;
  • Comuna Coronini, județul Caraș – Severin;
  • Comuna Mehadia, județul Caraș – Severin;
  • Comuna Corund, județul Harghita;
  • Comuna Zetea, județul Harghita;
  • Comuna Săpânța, județul Maramureș;
  • Comuna Moldovița, județul Suceava;
  • Comuna Panaci, județul Suceava;
  • Comuna Putna, județul Suceava;
  • Comuna Șaru Dornei, județul Suceava;
  • Comuna Vama, județul Suceava;
  • Orașul Deta, județul Timiș;
  • Orașul Jimbolia, județul Timiș;
  • Comuna Mălaia, județul Vâlcea.

Sursă informații: Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Sursa foto: Primăria Vișeu de Sus

CITEȘTE ȘI: Lucrările la Centrul de Terapii Alternative, în graficul asumat de constructor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.