Imagine de la Pixabay
Sursă: arhivă personală Vasile Bîrle

”Nu-s decât două lucruri în neregulă cu banii: să ai prea mulți sau să ai prea puțini”, scrie Charles Bukowski. Nu m-am hotărât dacă are sau nu dreptate pentru simplul fapt că una din situații nu am experimentat-o. Încă. Cert este că citatul m-a dus cu gândul la perioada începutului de an, când – poate mai mult decât altă dată – îndrăznim să conturăm speranțe. Să desenăm vise. Să formulăm dorințe. Iar în preajma unui doctor în economie, așa cum este universitarul Vasile Bîrle, dialogul – chiar condimentat cu scorțișoară, ca să se potrivească sărbătorilor de iarnă – nu putea gravita decât în jurul acestui subiect: banii.

De câți bani ai avea nevoie ca să îți fie suficienți toată viața?!

– Privesc în jurul meu și am senzația că în majoritatea scrisorilor trimise către Moș Crăciun lumea cere un singur lucru: bani. Mă contraziceți?

– Interesant început de dialog… Continui în aceeași notă. Dacă Moș Crăciun ar veni și ar spune: ”Uite, Ramona, sunt dispus să îți dau o sumă de bani. În așa fel încât să îți fie suficientă toată viața”. La ce sumă te-ai opri tu? La ce sumă s-ar opri oricare alt om? Astfel de teste au fost făcute și se mai fac în fiecare an. Atât la universități din SUA, cât și din Marea Britanie. Pentru a determina gradul în care evoluează nevoile umane. Pentru că fiecare om va cere o sumă echivalentă cu suma nevoilor sale. Nevoile sunt diferite, însă, de la om la om. Cei cu o situație materială foarte bună au și nevoi pe măsură. Cei care își duc traiul de pe o zi pe alta ar cere, în schimb, o sumă derizorie. În cadrul acestor teste de care îți spuneam, în SUA, la nivelul anului 2022, s-a constatat că un american de rând are nevoie cam de 85.000 de dolari pe an. Dar anul viitor nu știm cum va fi… Tragem de aici o primă concluzie: cantitatea de bani care ne este necesară este în relație directă cu suma nevoilor care ne animă.

– Și nevoile? Ce sunt nevoile? Sau alunecăm, ca pe gheață, dinspre economie înspre filosofie?

– În perioada sărbătorilor de iarnă patinajul e aproape obligatoriu… Nevoile sunt de fapt niște emoții. Toate nevoile noastre sunt rezultatul unor emoții. Și dacă ar trebui să facem economie de bani într-o lună, ar trebui în primul rând să lucrăm la izvorul acestor emoții. Sigur, asta până într-un punct: punctul în care ajungem la nevoile fundamentale. Pentru că nevoi sunt fundamentale, cum ar fi hrana, apa, locuința sau chiar și educația. Și mai vorbim despre nevoile dobândite. Una dintre cele mai interesante nevoie dobândite este, cum ar spune omul de la țară, ”traiul bun”. Ce înseamnă ”traiul bun”?! Să te îmbraci mai bine, să mănânci mai de calitate, să locuiești într-o casă mai confortabilă etc. Ce e interesant este că după ce ți-ai satisfăcut aceste nevoi, ele generează alte și alte nevoi. Prin urmare cantitatea necesară de bani unui om este egală cu suma nevoilor fundamentale, la care se adaugă nevoile dobândite. Contribuie încă un factor: cât de visători suntem în ceea ce privește viața noastră.

”Se ajunge la o diluție foarte gravă, cred eu, a conceptului de valoare”

– Vă opresc un pic cu o dilemă care nu-mi dă pace: în ziua de azi chiar credeți că educația mai este considerată o nevoie fundamentală?

– Eu cred cu tărie că da. E nevoie de educație pentru a ieși din marasm și sărăcie. Pentru că sărăcia și educația se autodetermină. Sau așa ar trebui să fie. Alții într-adevăr consideră educația ca fiind o nevoie dobândită pentru că avem atâtea și atâtea exemple de personaje care sunt mereu pe sticla televizoarelor deși probabil în afară de contor nu au citit niciodată altceva. Dar au faimă. Și au bani. Ce e dureros, pentru mine cel puțin, este că societatea începe să se rezume la nivelul nevoilor materiale fundamentale pe care le fetișizează într-o asemenea măsură încât se ajunge la a spune că un om are valoare pentru că posedă o casă mai nu știu cum, o mașină cu mai mulți cai putere sau se îmbracă numai cu haine de firmă. Așa se ajunge la o diluție foarte gravă, cred eu, a conceptului de valoare. Spunem azi despre un om că este valoros pentru că a reușit să își satisfacă niște nevoi fundamentale la un nivel mai ridicat decât alții. Această ”modă” aruncă într-o umbră tot mai opacă toate celelalte valori. Legate de cunoaștere, înțelegere, abilitate. De vorbire, de scriere, de citit. De tot ce înseamnă cultură educațională sau educație culturală.

”Banii nu au fost niciodată o valoare în sine!”

– Sunteți conferențiar. Îi întrebați pe tinerii cărora le predați ce își doresc de la… Moș Crăciun?

– Să știi că îi întreb foarte des ce valori sunt importante pentru ei. Invariabil valoarea cea mai importantă este banul. Adică banii reprezintă o valoare. Banii nu au fost niciodată o valoare în sine! Banii nu au valoare: sunt o marfă. Ca orice marfă. Au fost inventați atunci când se foloseau ca intermediari ai trocului pentru a facilita schimbul. Și au fost creați undeva prin secolul VI înaintea erei noastre în Asia Mică, în Anatolia de azi, și li s-a impus ca funcție aceea de a defini valoarea bunurilor. Deci banii definesc valoarea bunurilor, ei nu sunt valoare în sine. Dar au fost atât de tare fetișizați, au fost aduși la rang de religie, astfel încât despre bani se spune azi că rezolvă toate problemele. Fie ele materiale sau chiar spirituale. Aristotel ne-a spus că banii au rolul de a mijloci schimbul de bunuri, de a măsura valoarea bunurilor care intră în procesul schimburilor și reprezintă mijloc de tezaurizare, adică de acumulare. De atunci au trecut aproape 2.350 de ani, dar în acest subiect nu s-a schimbat nimic. Dar absolut nimic! Oamenii, însă, continuă – și asta este valabil mai ales pentru tineri – să creadă că banii rezolvă absolut orice problemă.

– Parcă nici nu îi putem condamna. Poveștile de succes scoase în față vin să susțină această idee a banilor-panaceu.

– Startul l-au dat politicienii care au început să își acopere neștiința cu diplome. Masterate, doctorate, școli care mai de care. Dar sunt diplome cumpărate, care nu au nimic în spatele lor decât teancuri de bani. Aceste diplome nu atestă absolut nimic. Dar se împăunează cu ele. Și uite așa se ajunge la credința că banii pot cumpăra chiar și inteligență! Inclusiv cunoaștere, știință, pricepere, abilitate. Tinerii cred azi că e important să aibă în buzunar o diplomă. Nimic mai fals. Diploma nu este decât o hârtie. Și exact ca și un bilet de bancă (așa se mai numește o bancnotă), diploma nu are decât un rol: măsoară valoarea din spatele lor. Dacă ai trecut prin anii de școală muncind pe brânzi și acumulând astfel cunoștințe, competențe, abilități etc., da, diploma aceea îți măsoară și îți atestă valoarea. La fel cum face o bancnotă pentru oricare bun care intră în procesul schimbului. Eu nu îi pot înțelege pe cei care s-au împăunat cu șapte doctorate, șapte masterate. Le mai lipsesc doar cei șapte pitici… Și au iluzia că sunt la fel de inteligenți ca suma tuturor diplomelor pe care le-au cumpărat. Cred că aici intervine tulburarea minților tinere: iluzia că dacă vor avea bani, aceștia vor fi un indiciu al valorii. Asta cred tinerii: că vor avea cu atât mai multă valoare, cu cât mai mulți bani vor poseda.

”Mulți, tare mulți, nu se roagă azi decât să aibă bani”

– Nu puteți, totuși, spune că banii nu sunt un barometru al puterii.

– Ai dreptate: în fiecare unitate monetară este picurat un strop de putere! Asta așa a fost dintotdeauna. Mai ales atunci când banii erau din aur și argint. Pentru că fiecare monedă din aur sau argint avea propria valoare, spre deosebire de banii de azi care nu mai au nicio valoare în sine. Atunci topeai 10 monede și făceai o bijuterie. Azi dacă topești 10 monede ce faci cu ceea ce obții?! Eventual le găurești mai bine și le transformi în nasturi. Revenind. Trist este că banii au devenit o religie. Mulți, tare mulți, nu se roagă azi decât să aibă bani. Această religie s-a dovedit a fi atât de atrăgătoare pentru tineri și le-a modificat atât de profund felul de a fi încât pentru ei banii sunt panaceu, așa cum am mai zis. Reprezintă soluția la orice problemă.

– Când erați tânăr nu visați și dumneavoastră să aveți bani?

– Îmi aduc aminte că atunci când eram proaspăt absolvent de facultate banii nu reprezentau o prioritate. În sensul că nu ne măsuram valoarea în bani. Dacă ne întreceam în ceva, ne ”cântăream” în profesionalism și în poziția socială pe care o atingeam prin propriile puteri. Prin pricepere. Sigur că în spatele poziției sociale erau niște venituri, niște avantaje. Erau oameni bogați și oameni săraci. Asta a fost așa dintotdeauna. Dar principalele valori care animau societatea erau de altă natură. Mai spirituale. Cândva, omul cu carte era un om respectat. Uite, mă duc cu gândul mai departe în timp. În copilăria mea. Veneau la noi în sat uneori cei plecați, care făcuseră școală. Îmbrăcați curat, mirosind frumos, vorbind elegant. Noi, cu hainele cârpite mirosind a diboli… Și îmi aduc aminte că atât de mult mi-am dorit să ies din noroiul satului, să plec de la coarnele plugului și ”să învăț de domn”. Asta era expresia: ”să învăț de domn”! Considerând că a fi domn este ceva de valoare. Azi nu știu ce îți mai dă valoarea de domn… Cred că nu mai avem simboluri. Sau nu le avem pe cele corecte. Iar omul, încă de când trăia în peșteră, s-a ghidat mereu după simboluri. Lumea contemporană nu are alt simbol decât banul. Pune cuvântul ”bani” într-un motor de căutare și vezi câte sute de mii de răspunsuri primești.

”Eu nu spun că banii sunt problema, ci sclavia oamenilor față de ei”

– Banii nu sunt religie. Nu spun nimic despre valoarea reală a unui om. Dar sunt importanți. Indiferent că ne place sau nu să admitem.

– Desigur că sunt! Nu poți trăi fără ei. Nu te poți hrăni sau îmbrăca fără ei. Nu poți plăti taxele și impozitele pentru a locui undeva. Nu poți în zilele noastre face mai nimic fără bani pentru că numai pentru aerul pe care îl respirăm nu plătim bani. Eu nu spun că banii nu sunt importanți. Eu spun că nu avem atitudinea corectă față de ei. Pentru că depinde foarte mult dacă noi suntem robii lor sau noi suntem stăpânii banilor. Dacă îi ridicăm la rang de religie nu mai trebuie decât să înălțăm în onoarea lor un templu și prozeliți ar fi nenumărați. Eu nu spun că banii sunt problema, ci sclavia oamenilor față de ei. Cred cu ardoare că dacă am fi preocupați de valori profunde, atunci am reuși să ne controlăm mai bine nevoile. Iar prin urmare relația noastră cu banii ar fi alta: aceea că banii sunt efectul valorii și al performanței pe care le demonstrăm în fiecare zi. Banii sunt sterpi și măsoară gradul în care noi ne urmărim satisfacerea nevoilor. Așadar nevoile ne mână înainte. Când le vom controla suficient de bine, atunci vom controla și banii. Și când vom controla banii, vom deveni oameni liberi!

Ramona-Ioana Pop

CITEȘTE ȘI:
Lecția de finanțe: despre bani se vorbește cu atenție sporită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.