Un proiect în pași de dans al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) „Liviu Borlan” Maramureş are un nou proiect în derulare, unul legat de dans.

Motorul și inițiatorul proiectului este Grigore Simionca, maestru coregraf și referent al Centrului, care practic va cutreiera țările și văile județului ca să-i învețe să joace mai bine pe membrii ansamblurilor de amatori din Maramureș – arată reprezentanții CJCPCT.

”Încercăm să promovăm cultura tradițională prin muzică și dans, pentru a ridica nivelul de pregătire a formațiilor din județ și a le revigora activitatea”, a spus Grigore Simionca.

Câteva sesiuni de joc au avut deja loc, cea de la Cernești fiind una dintre ele. Gazdă a fost acolo Radu Roman, directorul Centrului Cultural al comunei și instructorul Ansamblului „Măgura”, iar copiii și tinerii coordonați de el au fost bucuroși să învețe câțiva pași noi de dansuri din Maramureș.

Sursă informații: CJCPCT. Foto: captură video CJCPCT / Florin Avram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.