Mihai Daniel Roșca (originar din Vișeu de Sus, stabilit în Bergamo din 2001) este pe cale să publice în Italia albumul de fotografie ”La vita di un pellegrino, in immagini”, care ilustrează experiența trăită de maramureșean parcurgând Camino de Santiago. Circa 1.000 de kilometri (din Saint Jean Pied de Port până la ocean), imortalizați în peste 4.000 de fotografii. 91 dintre acestea, alese pentru album. Un traseu început în 19 iunie anul trecut și finalizat în 18 iulie. Iar dacă în ultimele zile de pelerinaj a rărit pașii, nu a făcut asta fiindcă obosise, ci pentru că ar fi dorit ca această experiență să nu se încheie vreodată…

”Am știut că vreau să descopăr Camino de Santiago cu simțurile mele!”

– De ce te-ai hotărât să parcurgi acest traseu de pelerinaj?
– Văzusem mai multe filme de călătorie, filme care m-au făcut să visez cu ochii deschiși. “The Way” mi-a trezit interesul într-un mod aparte, chiar l-am vizionat de mai multe ori. Îmi doream mai mult aventura decât pelerinajul. Mai mult în glumă, mărturisesc, mi-am întrebat un prieten, pe Misa, dacă e dispus să facem drumul spre Santiago de Compostela. Mi-a răspuns “Da”. Dar destul de timid. Asta se petrecea în 2018.

Și cât a durat până gluma ta a devenit serioasă, iar timiditatea lui Misa s-a spulberat?
– Februarie 2019 a venit cu multe schimbări. La mijlocul lunii rămâneam fără job, iar prietenul meu decisese să renunțe la al lui. Toate începeau cumva să se lege. Am citit texte și am vizualizat fotografii despre locurile pe unde urma să ajung, dar mi-am permis să nu îmi fac planuri de dinainte. Aveam organizate doar primele două zile din cele câte au urmat până la Santiago. Pe măsură ce am citit despre Camino, o certitudine se contura: am știut că vreau să descopăr Camino de Santiago cu simțurile mele! Mi-am făcut o listă cu cele necesare, studiasem mult pe internet. Peste tot se punea accentul pe rucsac bun și încălțăminte bună. Cu încălțămintea a fost simplu. I-am spus vânzătoarei dintr-un magazin de profil că doresc o pereche de ghete potrivite pentru mulți kilometri, iar una din clientele magazinului mi-a răspuns: “Pentru Camino de Santiago eu le-am avut pe alea și au fost foarte bune”. Și “alea” au rămas. Veneam după multe luni de stat la birou, în care sportul a lipsit din agendă, așa că mi-am pus noile ghete la lucru. Le-am rodat zilnic până am pornit la drumul propriu-zis. Nu consider că am făcut un antrenament în adevăratul sens al cuvântului, ci mi-am obișnuit corpul cu efortul fizic prin plimbări mai lungi și ture de bicicletă la fiecare două zile, plimbări și ture de circa două ore fiecare. Am început reacomodarea la efort undeva în luna martie și am continuat acest ”antrenament” al meu până în iunie, când am pornit spre Franța.

”800 km, care sunt parcurși în aproximativ patru săptămâni”

– Camino de Santiago are mai multe variante. Tu pentru care ai optat?
– Într-adevăr, ai mai multe opțiuni pentru a ajunge la Santiago de Compostela. Eu am optat pentru cea clasică, străbătută de cei mai mulți pelerini: versiunea franceză. Pornește de la Saint Jean Pied de Port. Are o lungime de circa 800 km, care sunt parcurși în aproximativ patru săptămâni. Fiind calea tradițională spre Santiago de Compostela, e foarte bine organizat. Se găsesc o mulțime de hosteluri, marcajele te ajută să te orientezi foarte precis, locurile pentru un “menu del peregrino” sunt la fel de numeroase și, în plus, sunt o mulțime de pelerini ca și tine pe traseu.

– Cum a început pelerinajul tău?
– Cu înscrierea la biroul pentru pelerini. Se primește un document, un fel de pașaport de pelerin, numit “compostela”. Pe parcurs se ștampilează prin diferitele locuri pe unde treci: în hostelurile unde înnoptezi, în biserici, birouri de turism, baruri etc.. Acest document îți permite accesul în hosteluri. Am luat “compostela” de la un reprezentant din Italia. Modelul italian are locurile destinate ștampilării doar pe o parte. În felul acesta, în cazul înrămării, sunt vizibile toate însemnările făcute. Pentru a avea cât mai multe modele de ștampile, unii folosesc chiar două sau trei “compostela”. La Santiago de Compostela se primește un atestat de pelerin și un atestat de kilometri parcurși. Pentru cine ajunge la Finisterra și Muxia există alte două atestate. Pentru moment păstrez toate lucrurile în cutia mea de pelerin. Sunt simboluri de transformare și merită să le acord cinstea cuvenită.

Compostela lui Dan. Doar începutul ei…

”Prima zi de pelerin e ca și prima zi de școală”

– Printre simbolurile acestui pelerinaj este și scoica.
– Simbolul pelerinului pe Camino de Santiago este cochilia de scoică. Sunt multe versiuni pentru a explica folosirea cochiliei ca și simbol. Una ar fi ca reprezintă protecție și căutare de cunoaștere, iar pelerinul trebuie să o restituie mării după pelerinaj. Se agață de rucsac sau se prinde la gât. În Evul Mediu se spune că pelerinii ajunși pe malul oceanului, la Finisterra, își ardeau hainele și îmbrăcau tunici albe. Culegeau scoici și le coseau pe haine sau pe pălărie, demonstrând că au parcurs Drumul Sfântului Iacob. La întoarcerea în locul de origine, cu acest simbol, puteau primi reduceri de taxe și impozite. În drumul meu am avut două. Prima era prea mică și mă nemulțumea. După primele doua zile, căzută de pe rucsac, a fost strivită de un alt pelerin. Am interpretat-o ca și pe un semn de schimbare, iar în următoarele ore aveam alta. Era mai mare și prinsesem drag de ea, doar reprezenta noul, transformarea. Scoica marchează drumul spre Santiago de Compostela.

Simbolul Camino de Santiago

– Entuziasmul începutului este extraordinar. Și, totuși, cât de dificilă a fost prima zi?
– Conform informațiilor primite de la centrul pentru pelerini, prima zi este dificilă pentru că începe cu urcușul în munții Pirinei. Din punctul meu de vedere, prima zi de pelerin e ca și prima zi de școală: adică nu știi la ce să te aștepți, nu știi ce înseamnă să fii pelerin și nici nu ai o ideea prea precisă despre cum să te comporți. Începi cu multă energie și cu multă grabă. Te iei la întrecere cu ceilalți pelerini, vrei să ajungi primul și uiți că e doar prima zi din multe… Dacă ar fi să vorbesc despre o dificultate, asta nu ar fi nici cea a rucsacului și nici cea a traseului, ci mai degrabă despre dificultatea de a-ți goli mintea, de a o disciplina. Asta pentru că îți faci mult prea multe griji despre ce urmează să fie.

”Se leagă prietenii, se înfiripă povești de dragoste…”

– Ce te-a impresionat pe traseu cel mai tare?
– Am pornit cu o idee de drumeție, ca un turist oarecare, aflat în vacanță. În primele zile așa m-am și simțit. Pe parcurs, cu simbolul pelerinului prins de rucsac și cu salutul “Buen Camino” spus și auzit de nenumărate ori, am avut senzația că intru într-un fel de tunel, într-o lume paralelă vieții de zi cu zi de până atunci. Se întâmplă o metamorfoză pe traseu: totul pare făcut cu bunătate! Pelerinii se sprijină unul pe altul, atmosfera e veselă, oamenii se bucură de bucuria celor pe care îi întâlnesc. Clar o caracteristică a pelerinilor de aici este omenia. În ciuda oboselii, pelerinul de pe Camino se dovedește a fi om de omenie indiferent de circumstanțe.

– Cumințirea minții ai spus că a fost provocarea cea mai dificilă de la începutul traseului. Dar pe parcurs ce ți s-a părut cel mai complicat de gestionat?
– Comunicarea cu ceilalți pelerini. La început am fost stânjenit să apelez la cunoștințele de engleză și spaniolă din dotare. Pe parcurs, însă, devine totul mult mai relaxat. Înveți să te descurci cu ceea ce știi și asta e minunat. Atât pentru Camino, cât și pentru viața de după…

– Pomeneai de alți pelerini: ce fel de oameni ai întâlnit?
– “Camino de Santiago” e o lume în miniatură, în care întâlnești oameni de toate vârstele și auzi toate limbile pământului. Se leagă prietenii, se înfiripă povești de dragoste… Și, așa cum spuneam mai sus, traseul este plin de oameni de omenie.

Traseul din Munții Pirinei

”Galbenul soarelui sus, galbenul lanurilor jos și temperaturi de peste 42°C”

– Durerea fizică a intervenit când?
– După primele zile, cred că cinci, din cauza unui picior umflat am fost nevoit să vizitez un medic. M-a sfătuit să iau două zile de pauză. Pentru a nu-mi încetini amicii de pelerinaj, două etape (vreo 50 km) le-am parcurs cu autobuzul. Cu timpul simți o durere constantă a tălpilor. Primii pași ai dimineții sunt ca mersul pe ouă: al naibii de incomozi. Dar te obișnuiești și cu asta.

– Când a început liniștea să fie supărătoare și apoi gândurile prea zgomotoase?
– Perioda cu cel mai intens număr de gânduri contradictorii, cred eu, este cea în care parcurgi “mesetas” – o câmpie ondulată, plină cu lanuri de tot felul. Un peisaj constant pe parcursul a circa o săptămână. Galbenul soarelui sus, galbenul lanurilor jos și temperaturi de peste 42°C îți pun la încercare echilibrul minții și al corpului. În toată furtuna de gânduri, însă, rămâne unul constant, călăuzitor: să ajungi la destinație. Să pășești în Santiago de Compostela. Acest gând este de mare ajutor pelerinilor.

Mesetas

”Camino e pur și simplu prea frumos ca să te desparți de el!”

– Cât de dificilă s-a dovedit această ultimă parte a traseului?
– Îți poți imagina un cântec pe care-l iubești și care se apropie de sfârșit?! Îți dorești să continue. Așa și în acest caz: Camino e pur și simplu prea frumos ca să te desparți de el! Devii tăcut, gânditor, începi să încetinești pasul. Și nu neapărat de oboseală…

– Au fost momente când ai regretat că te-ai așternut la așa un drum?
– Aș spune că pelerinajul reprezintă mai degrabă o călătorie a minții, o dorință de transformare. Vreo câteva zile în partea de început a traseului am avut gândul ”Cine m-a pus să vin aici?!” nu o dată. Și, mărturisesc, a încolțit și ideea de a mă opri. Mi-am propus să continui transformarea spre care pornisem și mă bucur că am făcut-o.

Catedrala din Santiago de Compostela

”Te simți pe Camino zilnic un învingător”

– La final de drum mai ușor cu câte kilograme?
– În ciuda a ceea ce s-ar putea crede, nu am abandonat pe Camino prea multe kilograme din greutatea personală. Doar 4! Sunt zile cu multă osteneală, dar și zile în care parcurgi mai puțini kilometri. Misa și cu mine ne-am propus să parcurgem traseul în mod plăcut, să nu îl transformăm într-o caznă, cu restricții de tot felul. Aș putea spune că am acceptat cu plăcere un “vino tinto”(vin roșu) sau o bere rece, însoțite de meniul pelerinului, compus din trei feluri de mâncare. Așa se ajunge cu ușurință nu numai să refaci doza necesară de calorii, ci chiar să o depășești… Căldura, distanța de străbătut, rucsacul incomod uneori, toate îți fac ziua destul de istovitoare. Poate tocmai asta face să te simți pe Camino zilnic un învingător și să sărbătorești cu prietenii sfârșitul fiecărei etape.

”Se distrug vechi credințe și se nasc altele noi”

– Se presupune că un astfel de pelerinaj este o călătorie în primul rând spre tine. Tu ce ai găsit la capăt de drum?
– Cine parcurge întregul drum, de la Saint Jean Pied de Port până la Santiago de Compostela, e supus unor schimbări permanente. Pornești turist, însă dormitul în hosteluri, compania unor oameni de diferite culturi și naționalități, contactul permanent cu natura, concentrarea pe destinație, toate îți erodează cumva ideile preconcepute de până atunci, te ajută să îți formezi opinii noi. Câștigi un sentiment de pace și încredere în propria-ți persoană. Se distrug vechi credințe și se nasc altele noi, transformate. Rezultatul pelerinajului poate nu se vede imediat. Tot ce întreprinzi de acum încolo, însă, are câte puțin din transformarea de pe Camino. De la cât lași robinetul cu apă pornit, la ce pui în bagajul pentru concediu; de la cum vorbești, la cum percepi oamenii și tot ce te înconjoară. Viața e așa: înainte și după Camino…

Dan și Misa

– După Camino ce a urmat?
– Pentru cine dorește să continue, pelerinajul merge până la ocean, la Muxia și Finisterra. E un fel de reintegrare în lume, ceva între pelerin și turist. Sunt încă vreo 130 km parcurși în 4-5 zile. Îl recomand: îți dă o satisfacție mare să-ți uzi picioarele în apa de la capătul lumii. Vuietul imensității de apă are ceva hipnotizant. M-a fascinat din primul moment! Trăirile de pe Camino merg înainte și după ce termini traseul. Sfârșitul Camino e doar începutul unei altfel de normalități, în care îți faci planuri pentru a te reîntoarce și a-l reparcurge.

Sosirea la ocean…

”Cam 30 de paturi până la Santiago de Compostela!”

– Scrie o pagină de jurnal de Camino!
– 19 iunie 2019 a fost începutul Camino pentru mine, în 18 iulie eram la Santiago de Compostela. Circa 4 săptămâni în care am parcurs mai mult de 800 km, 50 cu autobuzul din motive medicale. Varianta oficială e de 779 km, cifră înscrisă în atestatul de kilometri parcurși primit la Santiago. Există și trasee alternative ce te deviază prin localități cu obiective turistice – numărul kilometrilor crește în acest caz. Rămâne la alegerea pelerinului drumul pe care îl urmează. Când mi-am propus să parcurg Camino pe jos am fost un pic speriat de numărul mare de kilometri. Împărțindu-i pe etape, totul devine posibil. Media de kilometri parcurși într-o zi a fost de 25-30 km. Cei mai multi au fost 46, scurtând astfel distanța pentru ziua următoare. A fost o zi în care am avut un traseu de doar 16 km. Spre încântarea mea, bătăturile la picioare m-au ocolit. Au fost mici și cu influență redusă asupra moralului. Nu aș putea spune același lucru despre numeroșii pelerini ce-și oblojeau des rănile cauzate de încălțămintea nepotrivită sau de lipsa obiceiului de a umbla pe jos. Sfârșitul zilei te găsește pe Camino mereu în alt loc, în fiecare noapte dormi în alt hostel, în alt pat. Cam 30 de paturi până la Santiago de Compostela! Regăsești pe traseu cam aceiași amici de călătorie. Ne recunoșteam la un moment dat chiar și după… sforăit. N-am ținut o evidență strictă a satelor și orașelor prin care am trecut. Pamplona, Burgos, Leon sunt doar unele dintre orașele străbătute. Au fost zeci de sate și multe, foarte multe păduri extraordinar de frumoase. Cea mai impresionată a fost curățenia întâlnită peste tot.

Biserica Sfânta Maria del Manzano

– Ce ar trebui să știe cineva înainte de a porni în această experiență?
– Că există soluții pentru orice! Pentru un rucsac prea greu sunt curieri ce-ți transportă bagajul între etape. Sunt mașini de spălat și uscătoare. Este apă caldă, sunt bucătării pentru gătit, sunt magazine de diferite feluri etc. E de preferat o încălțăminte lejeră în perioada de căldură și un bagaj cât mai ușor. Dacă e să dau un singur sfat, atunci acela e ”niciodată să nu spui niciodată” ideii de a ajunge acolo unde pare atât de departe…

Experiența s-a transformat în album de fotografie

– Ecourile pelerinajului se mai aud în tine. Dovadă și albumul de fotografii pe care l-ai scos și care urmează să fie tipărit în Italia cât de curând.
– Pasiunea pentru fotografie o am din copilărie. Am moștenit-o de la tatăl meu. Pentru mulți ani nu am mai cultivat-o, dar a reapărut. Nu doar că a reapărut, de fapt, a devenit un mod de viață. Aparatul fotografic e în permanență cu mine! Îmi propusesem să documentez în felul meu, prin fotografie, cei vreo 1.000 km parcurși până la ocean. Am considerat că această călătorie este o oportunitate nu numai de a acumula experiențeinedite pentru mine, ci de a le surprinde și în imagini pe care să le pot apoi prezenta celor care doresc să parcurgă astfel Camino de Santiago. Am făcut 4.350 de fotografii în cele 35 de zile ca și pelerin. Am ales 91 pe care le-am ordonat în paginile unei cărți pe care am numit-o ”La vita di un pellegrino, in immagini” (“Viața unui pelerin, in imagini”). E o prezentare a variantei franceze a Camino de Santiago, deoarece albumul ilustrează experiența mea pe Camino. Poate fi un ghid pentru cei care doresc să experimenteze frumusețea vieții de călător sau poate fi un album în care să se regăsească aceia care au parcurs deja drumul Sfântului Iacob. Fotografiile oglindesc călătoria, odihna, ceva din viața de hostel, o parte din peisajele și clădirile ce se văd pe Camino, completarea credențialului, precum și fotografii de la Finisterra și Muxia. Publicarea albumului poate fi un efort atât ca și timp investit, precum și ca finanțe, dar trăirile pe care mi le-a oferit Camino depășesc cu mult investiția făcută. Așa că pentru toți cititorii eZiarultău, “Buen Camino!”

Camino de Santiago (sau Drumul Sfântului Iacob) reprezintă un pelerinaj care, indiferent de varianta de traseu aleasă, are ca punct de sosire orașul Santiago de Compostela, acolo unde se află rămășițele Sfântului Iacob. Inițial fiind o călătorie cu conotații strict religioase, azi reprezintă deopotrivă un test al rezistenței fizice, o experiență socială și culturală inedită, precum și o variantă altfel de vacanță.

Ramona-Ioana POP
Sursă foto: Mihai Daniel Roșca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.