Un demers în sprijinul producătorilor locali

Sub deviza “Susținem economia locală, credem în producătorii maramureșeni!”, echipa MândrIE maramureșeană  a lansat o campanie online de mediatizare a producătorilor din cadrul județului și nu numai.

”Căutăm să aducem în prim-plan  oameni ai locului care, cu multă dăruire, comercializează produse agricole, preparate alimentare tradiționale sau obiecte de igienă și dezinfectanți atât de necesari în această perioadă și care pot fi livrate la domiciliul fiecăruia dintre noi, ajutându-ne în acest fel pe noi, ceilalți, să putem să #stămacasă. (…) În fiecare zi veți găsi pe paginile noastre de rețele de socializare postări privind produsele recomandate de noi, precum și modalitatea de a le comanda cu livrare la domiciliu.

Producătorii locali care doresc să facă parte din această campanie ne pot trimite un mesaj pe rețelele de socializare aferente proiectului MândrIE maramureșeană pentru a-i putea promova. Considerăm acest demers unul de bun augur, iar spiritul civic al fiecăruia dintre membrii echipei ne îndeamnă să ne canalizăm resursele existente și să susținem producătorii locali fără a le percepe vreun cost. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să dăm dovadă de solidaritate și să înțelegem că doar sprijinind comunitatea din care facem parte putem traversa cu bine această perioadă de nebănuită încercare”, spun cei din echipa MândrIE maramureșeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.