Credem că ne cunoaștem orașul dacă am petrecut cea mai mare parte din viață în el. Unii poate da… Alții mai puțin. Eu l-am redescoperit la pas. În special zona orașului vechi, fosta cetate. M-am uitat atent la detalii, am recitit istoria unor locuri. E interesant să-ți vizitezi orașul ca și cum ai vedea un altul, necunoscut.
Când eram copil am locuit la bunica mea din partea tatălui, pe care toți o strigau Coca, pentru că avea părul negru și lung mereu adunat întrun coc. Bunica locuia în Casa Degenfeld din Centrul Vechi. Casă veche nobiliară, după cum am aflat mai târziu. A aparținut contelui Degenfeld, un proprietar de moșie și castel în Ardusat, pe Someșul Mare. Clădirile vechi au fost între timp reabilitate și revitalizate.
Aflu dintr-un album despre Baia Mare că turnul bisericii reformate de pe strada Podul Viilor este o copie fidelă a turnurilor catedralei din Debrecen. Asta nu-l face totuși mai puțin interesant. Cupola roșie îl scoate în evidență și este unul din simbolurile orașului, alături de Turnul Ștefan, cu care împarte aceași înălțime: 50 de metri.
Casele din Piața Libertății sunt de fapt mici palate, dacă e să ne luăm după dimesiuni. Sunt lipite între ele și au de regulă un singur etaj. Poartă numele foștilor proprietari sau ale unor personalități care le-au locuit: Casa Elisabeta (soția lui Iancu de Hunedoara), Casa Schreiber, Casa Bay, Casa Lendvay etc. Există, la fel ca în Oradea, denumirea de Vulturul Negru, atribuită fostului han, actualmente clădirea Millenium I.
Marele mit în ce privește istoria orașului este legat de turnul fostei Biserici Sf. Ștefan. Lumea îi spunea „turnul lui Ștefan”, de unde s-a dedus că ar avea legătură cu voievodul moldovean; doar că acel Ștefan fusese conducător al Ungariei, iar responsabil pentru existența turnului a fost tot un rege maghiar: Matei Corvin.
Piața Cetății a avut în componență nu mai puțin de trei biserici gotice, azi dispărute. Singurii reprezentanți ai goticului în Baia Mare au rămas Turnul Ștefan și trei case din Piața Libertății. Oricât de rău ne-ar părea după Biserica Sf. Ștefan, care ar fi fost probabil cea mai nordică reprezentantă a stitlului gotic din România, aceasta nu a rezistat timpului, fiind în cele din urmă demolată în secolul XIX. După lucrările efectuate în interiorul Turnului Ștefan, acesta poate fi vizitat în cele mai bune condiții, iar de sus panorama este fantastică.
Vizavi de turn se află un alt palat, care a adăpostit Ordinul Minoriților, ordin al călugărilor franciscani. Ansamblul include, pe latura sud-vestică, o bisericuță, cea mai veche din oraș care încă funcționează, datată la 1402.
Prietenul meu M., care locuia și el în Casa Degenfeld, spunea că în clădirea minoriților, la etaj, acolo unde nu mai stătea nimeni, apăreau la ferestre siluete ciudate, care îl făceau să tragă plapuma mai tare pe el… Și la ei în apartament aveau parte de uși deschise din senin și pași invizibili ce făceau să scârțâie podeaua…
Muzeele orașului acoperă multe domenii, de la mineralogie la artă populară, de la astronomie la istorie. Școala băimăreană de pictură, apărută la finele secolului XIX, este reprezentată atât la Muzeul de Artă, cât și prin replici ale picturilor așezate în locurile unde au fost inițial create.
Din zidurile de apărare ale vechii cetăți a rămas în picioare doar Bastionul Măcelarilor, construcție robustă, circulară și joasă. A fost renovat și așteaptă vizitatori. Doamnele de la biroul de primire, la fel ca și la Turnul Ștefan, sunt foarte amabile și gata să ofere amănunte istorice interesante. Sub acest bastion și-a găsit sfârșitul, în 1703, legendarul haiduc Pintea, Grigore pe numele său mic.
Baia Mare e între timp aglomerată, multe mașini, multă forfotă. Dar dacă facem abstracție, putem să ne bucurăm de ea. Are piețe mai retrase sau străduțe lăturalnice unde tumultul urban nu ajunge. Are cafenele și pub-uri chic, concerte, târguri tradiționale. Pentru un fost oraș minier se descurcă destul de bine.
Text și foto: Mircea Trifan (sursă foto Biserca Reformată din Debrecen – Wikipedia)
CITEȘTE ȘI:
Fascinația ”pietrelor vii” de lângă Târgu Lăpuș
