”Ca urmare a măsurilor propuse de DSP Maramureș pentru prevenirea îmbolnăvirii cu boala
meningococică, în unitățile de învățământ preuniversitar din Baia Mare se vor realiza acțiuni de dezinfecție.
Astfel, se suspendă cursurile cu prezență fizică în data de 2 decembrie 2024 pentru toate
unitățile de învățământ preuniversitar din Baia Mare (licee, școli gimnaziale, grădinițe).
În zilele de 3 și 4 decembrie 2024, se vor desfășura cursuri cu prezență fizică numai în
grădinițele cu program prelungit.
În perioada 2-4 decembrie 2024, cursurile pentru preșcolarii din grădinițele cu program
normal, respectiv pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal vor fi organizate în sistem online”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
Măsurile survin ca urmare a faptului că, potrivit DSP Maramureș, ”s-a atins pragul de alertă, din cauza confirmării a două cazuri de boală meningococică, în aceeași săptămână, în aceeași comunitate – municipiul Baia Mare”.
Imagine de la Pixabay