Trei ani. Atâția se împlinesc astăzi de când v-am scris pentru prima oară și ne-ați citit pentru prima oară aici, pe eZiarultău. Ani în care am împărtășit cu voi emoții, bucurii, povești despre oameni de ispravă și gânduri bune.
Trei ani în care am încercat să vă dăruim, zi de zi, o lectură tihnită, materiale chibzuite, mesaje optimiste, să scoatem la suprafață lucrurile frumoase din comunitate. În preajma fiecăruia dintre noi vor exista mereu oameni inimoși și valoroși, trebuie doar să ne îngăduim răgazul de a-i vedea, de a afla de ei, în toată această alergătură a vieții de zi cu zi.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și că veți fi, nădăjduim, în continuare, dragi cititori!
Redacția eZiarultău