Tradiții de Crăciun din comuna Suciu de Sus, promovate în Grecia

Sursă foto: Facebook / Primaria comunei Suciu de Sus

O echipă a televiziunii naționale Thessaloniki din Grecia a realizat în comuna Suciu de Sus filmări cu tradiții și pregătiri specifice Crăciunului, după cum informează reprezentanții primăriei.

Primele filmări au fost realizate la Biserica Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din Suciu de Sus. „Aici au fost surprinse momente speciale de la repetițiile realizate de corul bisericii pentru colindele pregătite pentru noaptea de Crăciun. Pe fondul colindelor ce răsunau pe înserat în sfânta biserică, a fost împodobit bradul de Crăciun, unde va veni Moșul cu daruri pentru copiii ce vor fi prezenți în biserică de sfintele sărbători”, menționează sursa citată.

Teodor Burzo a confecționat din lemn obiectele sculptate în sticlele ce așteaptă să fie umplute cu horincă. Un popas a fost făcut mai apoi la Punctul Gastronomic „Șura Demian” din Suciu de Sus, unde Cornelia Demian a prezentat practic și în detaliu etapele de pregătire a produselor tradiționale pentru masa de Crăciun. Demonstrația a fost urmată de mult așteptata degustare.

În Suciu de Jos, Ludovica Nechita le-a explicat oaspeților de peste hotare „cum se obține cel mai bun mălai (pâine de mălai), începând cu pregătirea compoziției, până la coacere și apoi degustare”. Nu a lipsit prezentarea produselor obținute din lapte de bivoliță.

„Este foarte important pentru noi, care suntem o comunitate în dezvoltare, să putem să prezentăm ce avem mai valoros și să fim promovați atât de mass-media națională, cât și de cele din străinătate”, transmit cei de la Primăria comunei Suciu de Sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.