Maria și Iosif Szabo, antrenorii secției de fitness de la CSM Baia Mare, au pus la final de an în balanță rezultatele obținute în 2023 și au alcătuit clasamentul celor mai buni sportivi. ”Pentru rezultatele deosebite, sportivii au fost premiați cu bani din bugetul secției (venituri proprii – sponsorizare, donații)”, menționează Iosif Szabo.
Locul I – Natașa Pop
Natașa a cucerit locul IV la Mondialul de fitness, categoria 9 ani. Tot la Campionatul Mondial, la fitness challenge, categoria 9-11 ani, a câștigat locul I. La Campionatul European, a obținut locul I la fitness challenge, locul V la fitness și locul VI la fitness agility, toate rezultate bifate la categoria de vârstă 9 ani. De asemenea, Natașa a obținut locul I atât la Campionatul Național de fitness, categoria 9 ani, cât și la Cupa României, fitness, 9 ani.
Locul II – Felix Babiciu
La Campionatul Mondial, Felix s-a clasat pe locul IV la fitness, 13 ani, și pe locul II la fitness challenge, 13-15 ani. La Campionatul European, a obținut locul III la fitness challenge, 11-13 ani, și locul IV la fitness, categoria 12-15 ani. Pe locul I s-a situat atât la Campionatul Național, cât și la Cupa României la fitness, 13 ani.
Locul III – Natalia Hîrjobescu
A câștigat locul II atât la Campionatul Mondial, fitness challenge, categoria 6-8 ani, cât și la Campionatul European, fitness challenge, categoria 8 ani. La Campionatul Național, a cucerit locul I la fitness, 8 ani.
Sursă: Facebook / Szabo Iosif
CITEȘTE ȘI:
Fitness – cadeți | Natasha Pop de la CSM Baia Mare, locul I la Campionatul Mondial