Era să devină sculptor, dar a devenit pianist. A început studiul pianului la 6 ani și a urmat cursurile Facultății de Muzică din Timișoara. Era să compună doar așa, pentru el, dar soția i-a spus că ar fi păcat să nu se bucure și alții de compozițiile sale. Așa că în aprilie 2012 compune prima sa piesă, ”Nostalgia”, iar trei luni mai târziu are primul recital din postura de interpret și compozitor. În același an lansează albumul ”On White… and Black Keys”. Al doilea album, ”Open Minds” (2015) devine ”Albumul clasic al anului 2015” conform Radio SoloPiano.com din SUA. A concertat în România, Elveția, Austria, Germania, Spania, Belgia, Canada, SUA, printre cele mai prestigioase repere din cariera sa numărându-se colaborarea cu Opera din Viena și prezența la Gala Internațională de Balet din Dortmund (primul pianist live pe scena acestui eveniment). În acest an Teo Milea a poposit pentru prima oară în Baia Mare, în cadrul unui parcurs muzical cu 9 concerte în 18 zile, circa 20.000 de kilometri străbătuți și peste 2.000 de noi prieteni…

”Pianul m-a ales pe mine și nu eu pe el”

– Cum ai descoperit pasiunea și talentul pentru pian?
– Azi, după mai bine de 30 de ani de la momentul zero, cred că pianul m-a ales pe mine și nu eu pe el. Când am pornit spre Liceul de Arte din Arad împreună cu mama, planul era să mă înscrie la secția de sculptură, pentru că îl aveam pe tata ca profesor acasă și spunea el că aveam mână bună la desen. Drept e că îmi placea să mă joc și cu dălțile lui, dar tot timpul sub observație pentru a nu-mi răni mâinile. Odată ajuns la școală, directorul de atunci al liceului i-a spus mamei că sculptura se începe doar din clasa a V-a, iar în ciclul primar trebuie să studiez fie pianul, fie vioara, dacă vreau să rămân la acest liceu. De vioară nici nu am vrut să aud, pentru că aveam o vecină care cânta atât de rău la vioară încât tare cred că am făcut carii în copilărie de la notele false pe care le executa… Așa că am ales pianul. Poate și pentru că bunica mea avea un pian vechi, antic și de demult în custodie, și am zis că patru ani vor trece repede și nu mă voi plictisi. Recunosc că m-am îndrăgostit de acest instrument încă de la primele ore și n-am mai vrut să-l las. Muzicieni profesioniști n-am avut în familie, doar bunicul meu din partea mamei cânta la mai multe instrumente și dirija corul bisericii. Era autodidact, dar îmi povesteau sătenii că își deschidea tot sufletul și dăruia muzica lui din toată inima atunci când cânta. Chiar și azi, cei care l-au cunoscut pe bunicul îmi spun că sunt leit el!

”Mi-am luat inima în… palmă și am început să o aștern pe clape”

– Așadar cumva din întâmplare ți-ai descoperit talentul pentru pian. Dar apetitul pentru compoziție cum l-ai descoperit?
– Se spune că bărbaților le vine mintea la cap după 30 de ani. Mie mi-a luat puțin, în sensul că la 30 de ani si 5 zile am început să compun la imboldul și încurajările fostei mele prietene, actuala soție. Cochetam cu improvizația încă din fragedă copilărie și, jucându-mă pe clape acasă, Raluca mi-a zis într-o zi că e păcat să nu elaborez aceste idei și să nu le prezint ca lucrări de sine stătătoare. Așadar pe 26 aprilie 2012 mi-am luat inima în… palmă și am început să o aștern pe clape. Prima piesă pe care am compus-o a fost ”Nostalgia” și cred că eram nostalgic după viitor: în imaginația mea mă vedeam deja pe scene bucurând publicul prin ceea ce îmi dăduse Dumnezeu să fac. Desigur, Raluca a fost prima care a ascultat piesa în forma finală, iar după ce am terminat-o de cântat mi-a spus așa: ”Îmi place mult, dar cu o singură piesă nu se poate face un concert!” Am înțeles pe loc ideea și am continuat să scriu, iar trei luni mai târziu, pe 26 iulie 2012, aveam primul recital și astfel apăream pentru prima dată în fața publicului în dublă ipostază, cea de interpret și cea de compozitor. La final de concert publicul era în picioare și aplauda fără întrerupere, iar mie îmi tremurau toate membrele corpului pentru că nu mă așteptam la o așa primire din partea primilor auditori ai noilor mele compoziții.

”Voi, oamenii din jurul meu, sunteți cea mai bună sursă de inspirație pentru mine”

– Care sunt principalele tale surse de inspirație?
– Voi, oamenii din jurul meu, sunteți cea mai bună sursă de inspirație pentru mine. Eu nu sunt genul acela de artist care trebuie să mă retrag în munți sau în pustietate pentru a-mi aduna gândurile și mințile și apoi să îmi scriu muzica. Momentele în care mă încarc sunt clipele pe care le petrec la cafea și la povești cu prietenii muzicii mele. Caut tot timpul să aflu poveștile voastre și apoi, după ce le așez în gând, încep să le transpun pe note, pentru că deși suntem atât de diferiți, de fapt suntem atât de asemănători. De fiecare dată când urc pe scenă spun cu mare drag că eu cânt poveștile noastre la pian și întotdeauna cântă un prieten pentru prietenii lui.

”Îmi este dor de prietenii cărora am avut deosebita plăcere să le cânt”

– Un turneu de iarnă prin România, cu o escapadă muzicală în Viena. Cu ce gânduri și emoții ai pornit la acest drum pe care l-ai parcurs recent?
– Am plecat cu gândul că va fi un turneu de iarnă și eram pregătit să deszăpezesc mașina după fiecare concert, dar am avut un noroc fantastic cu vremea de acasă, pentru că în loc să fie iarnă, a fost primăvară. Chiar m-a sunat un prieten când mă întorceam de la Viena și m-a întrebat în glumă ce turneu de iarnă e ăsta, primăvara?! Emoția revederii prietenilor și a locurilor dragi, dar mai ales a prietenilor din Cluj, Baia Mare și Satu Mare, pe care încă nu îi cunoșteam, dar de care îmi era tare dor, am avut-o în suflet. În cele trei orașe am concertat în premieră în acest turneu și m-au impresionat prin oamenii faini, locurile deosebite pe care le-am văzut, dar mai ales căldura cu care am fost primit. Acum îmi este dor de prietenii cărora am avut deosebita plăcere să le cânt și abia aștept să îi revăd. De fiecare dată când merg să concertez am în gând dorința de a dărui totul pe scenă și de a fi cât mai uman și mai modest posibil. Cu Institutul Cultural Român din Viena discuțiile erau pornite de ceva vreme și așteptam cu mare entuziasm veștile pozitive de la ei, care au venit exact când am aterizat acasă. A fost cadoul de bun venit în România. La Viena a fost mult prea scurtă vizita mea de anul acesta, dar am să recuperez în curând. Spun scurtă pentru că am stat mai puțin de 48 de ore și, având în vedere că am concertat în sala Bosendorfer din Casa Mozart (Mozart chiar a locuit în acea casă în perioada lui de Viena), nu am apucat să vizitez mai nimic din casa lui, care este acum muzeu.

”Trebuie să dăruiești din tot sufletul, indiferent de câți oameni au venit să te asculte”

– Ai avut 9 concerte în 18 zile, nu stau să socotesc câți kilometri ai parcurs. Dar a fost ușor să socotesc că 5 dintre evenimente au fost sold out. Cam care este sentimentul când afli că vei cânta cu sala plină?
– La un calcul fugitiv, îți spun eu: am parcus în jur de 3.000 km cu mașina și, dacă punem și drumul din Canada spre Timișoara, apoi spre București, cu avionul, mai adăugăm încă 17.000 de km în aer. Deci în total 20.000 de km. O nimica toată când vii să-i vezi pe cei dragi și să le cânți. Bucuria este mare când cânți cu casa închisă pentru că asta înseamnă că faci o treabă bună. Dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic felul meu de a cânta și atunci când este jumătate de sală. În opinia mea, ca om de scenă, trebuie să dăruiești din tot sufletul, indiferent de câți oameni au venit să te asculte. Să știți că nu m-am născut cu concerte sold out, ci datorită publicului meu recitalurile mele au început să se deruleze cu casa închisă. Cea mai bună metodă de promovare este să-ți faci treaba la superlativ și atunci lumea va începe să vorbească despre tine, această rumoare aducând tot mai mulți oameni la concertele următoare.

– Și oamenii vin la concertele tale. Te-ai întrebat vreodată de ce vine lumea să asculte ce și cum cânți?
– Spun și cred cu tărie că, în zilele noastre, lumea vine pregătită la un concert, intră în sală cu temele făcute. Cu toate platformele actuale ca Facebook, YouTube, Spotify și câte or mai fi ele, lumea știe la ce concert merge. Oamenii ascultă acasă și trec prin filtrele lor personale genul muzical înainte de a decide cumpărarea biletului, nu se mai duc în necunoștință de cauză la concert și să descopere acolo dacă le place sau nu. Cred că lumea vine la concertele mele pentru că muzica pe care o compun are un efect instant și nu trebuie să citești cărți de specialitate imediat după concertul meu pentru a-ți da seama dacă ți-a plăcut sau nu. Îmi place să spun despre muzica mea că vă gâdilă plăcut auzul, că vă îmbrățișează sufletul de la prima până la ultima notă. Discut cu prietenii muzicii mele după toate concertele mele și îmi expun fiecare starea pe care o trăiesc în timp ce curge muzica și uneori îi mai zăresc cu coada ochiului în timp ce cânt și îi văd savurând poveștile muzicale cu ochii închiși și cu zâmbetul pe buze. S-au strâns deja zeci povești pe care într-o bună zi am să le scriu într-o carte.

– Ce tip de factură umană crezi că rezonează cel mai bine cu muzica ta?
– Nu cred că am un clișeu, că numai un tip de oameni rezonează cu muzica mea. Am observat de-a lungul timpului că publicul prezent la concertele mele este un public dornic de nou și foarte deschis la minte. Nu au prejudecăți și vin la concerte cu bucuria de a-și încărca sufletul, vin să se lase purtați de poveștile muzicale și să plece cu gândul departe de viața cotidiană preț de o oră și jumătate.

”Când primești de la public această stare euforică, cum să nu dai înapoi înzecit?!”

– Stau și mă întreb, după ce ți-am văzut modestia, dacă ești, oare, conștient de cât dăruiești prin muzica ta… Te gândești la asta? Simți că oferi stare de bine?
– Recunosc cu mare bucurie că sunt un om simplu, care iubesc din tot sufletul ceea ce fac și-mi dăruiesc fără de margini talentul către public. Îmi aduc aminte din copilărie că mergeam la concertele Filarmonicii din Arad și uneori plecam trist și mâhnit de atitudinea arogantă a unor interpreți față de publicul lor. Nu le spun artiști pentru că, în filosofia mea, artistul este pentru public, nu pentru el. Încă de atunci mi-am zis: dacă voi ajunge să concertez în viața mea, voi fi un om al oamenilor, cu nimic mai presus sau mai prejos de ei, un prieten. Unii colegi îmi spun că presa te ridică sau presa te coboară. Nu neg acest fapt, însă, în viziunea mea, publicul te ridică sau te coboară! Atâta timp cât păstrezi această relație vie ca artist cu publicul tău, iar atunci când pășești pe scenă le dăruiești din tot sufletul, publicul doar te va ridica. Spun de fiecare dată că în acest concert voi transforma sala în care cânt într-o sufragerie muzicală plină de prieteni, iar atunci când intru în sufragerie, intru ca un prieten al publicului. Lumea se simte relaxată încă de la început și se conectează cu muzica mea pentru că am grijă să elimin de la prima piesă toate barierele dintre ei și mine. La fiecare concert eu cred că nu am nimic de pierdut, am numai de câștigat și, atâta timp cât sunt la pian, nu păstrez nimic pentru mine, dau totul. Simt în timpul concertelor că se pornește o energie pozitivă între noi și cred că, dacă ar exista un scanner care să poată fotografia această stare de bine, întreaga sufragerie ar fi plină de energie pozitivă. Ofer stare de bine pentru că asta simt și ăsta cred că este rolul meu pe acest pământ, de asta am fost trimis. Când primești de la public această stare euforică, cum să nu dai înapoi înzecit?!

”De la concert la concert duc în sufletul meu tot mai mulți și mai mulți prieteni pe noile scene”

– Mă întorc la turneul tău: bănuiesc că fiecare concert a avut povestea lui.
– De fiecare dată când plec în turneu stabilesc din vreme repertoriul și îl prezint identic în fiecare concert. Toată desfășurarea pieselor este structurată după o poveste pe care vreau să o prezint, făcând loc noilor compoziții și construind recitalul de așa natură încât la final să știu că am dăruit totul publicului meu. Cea mai mare amintire, pe care o port cu mine vie, este publicul, cu a lui dragoste și prietenie. De la concert la concert duc în sufletul meu tot mai mulți și mai mulți prieteni pe noile scene și, chiar dacă nu sunt prezenți, le cânt și lor, iar când îi revăd le povestesc cum a mai fost prin lume. Desigur, fiecare concert are acel ceva specific care îmi rămâne în minte, o întâmplare, un personaj local. În fiecare oraș pe unde am concertat în acest turneu am stat în medie două zile și am reușit să văd câte ceva, un muzeu, partea veche a orașului, să mănânc o mâncare bună și evident să beau câteva cafele cu povești locale.

– Au existat întâmplări neașteptate?
– Ca la fiecare concert, și la Baia Mare am dăruit un disc celui mai tânăr și celui mai în vârstă spectator. Când i-am îmânat discul domnului cu cea mai mare experiență din sală, mi-a spus că dacă aș fi susținut concertul două zile mai târziu i-aș fi cântat chiar de aniversarea celor 86 de ani, dar așa i-am cântat doar la 85. Încă o întâmplare haioasă a fost la ultimul concert, cel din București. Am închiriat un pian pentru concert și în ziua cu pricina mi-a fost livrat un pian alb. Prefer pianele negre în concertele mele, dar am făcut haz de necaz și le-am spus celor prezenți că, după o absență de patru ani de pe scena capitalei, trebuia să vin într-o manieră aparte, așa că în loc să vin pe un cal alb, am venit cu un pian alb.

În Baia Mare

– După toate zilele trecute de la concertul din Baia Mare, eu am rămas cu amintirea sunetelor picurate din clapele tale și incredibila liniște interioară pe care mi-au oferit-o. Tu cu ce amintiri ai rămas din Baia Mare?
– Voi, publicul, sunteți cea mai faină amintire pentru că, necunoscându-mă, m-ați întâmpinat ca pe un prieten vechi pe care nu l-ați mai văzut de-o vreme și m-ați tratat ca pe unul de-al vostru, iar această senzație va rămâne vie în sufletul meu. Am un prieten tare fain la voi în oraș care mi-a făcut turul urbei și m-a dus să văd Turnul lui Ștefan, clopotele din acea piață, Colonia Pictorilor, un loc superb de care m-am îndrăgostit și în care cu siguranță voi concerta în viitor, iar apoi am fost și am vizitat Muzeul de Mineralogie, unde am avut plăcerea să-mi fie ghid directorul muzeului.

”M-am întors peste ocean de 2.000 de ori mai fericit decât am plecat”

– După acest turneu cât de obosit te-ai întors acasă? Cât de fericit?
– N-am stat deloc să contabilizez oboseala adunată în acest turneu, pentru că este o oboseală plăcută, care pe mine mă încarcă. Reușesc să îmi încarc repede bateriile pentru un următor concert și de altfel ziua de concert este o zi normală pentru mine: în care am de oferit și de primit bucurie și dragoste. Fericit, de dă peste. Am avut plăcerea să bucur mai mult de 2.000 de suflete în tot acest turneu și m-am întors peste ocean de 2.000 de ori mai fericit decât am plecat.

– Pe când revii cu un nou album?
– Planurile mele sunt ca în toamna lui 2021 să lansez cel de-al treilea disc solo. Am foarte mult de lucru la acest album pentru că, după fiecare concert simt cum voi, publicul, ridicați tot mai mult ștacheta și așteptați de la mine să vă dăruiesc și mai mult. Și atunci eu trebuie să organizez totul de așa natură ca la proxima întâlnire să fiu la nivelul așteptărilor voastre, pentru că cea mai mare bucurie pentru mine este la finalul concertului când vă văd zâmbind. Atunci știu ca mi-am îndeplinit cu brio misiunea.

– Înseamnă că te revedem în Baia Mare…
– Cu siguranță în turneul de lansare al discului ”I am Human” Baia Mare este pe lista orașelor în care am să revin cu cel mai mare drag, dar dacă există posibilitatea să vin și mai devreme, voi veni cu cea mai mare bucurie.

”Am început să predau pianul de când m-am mutat în Canada și îmi place tare mult”

– Dincolo de muzică, dincolo de pian, ce îți place să faci?
– De mic am fost un biciclist convins, fapt pentru care la vârsta de 38 de ani încă nu posed carnet de conducere și tare cred că mi-a cam trecut vremea pentru așa ceva. Am moștenit pasiunea pentru biciclete de la tatăl meu, care în tinerețe a fost ciclist de performanță și tot de la el am învățat să meșteresc cam tot ce se poate la o bicicletă. În adolescență îmi cumpăram câte trei-patru biclete pentru că fiecare avea piese extraordinare și îmi făceam eu una care să însumeze cele mai bune componente. Chiar și acum îmi aranjez bicicletele singur, dar nu mai am același număr de exemplare ca în tinerețe. Cele mai mari pasiuni ale mele sunt oamenii, cafeaua, orașele vechi cu istorie, cu piațete și terase, iar când timpul îmi permite stau ore în șir la cafele cu povești cu cei dragi. De la oamenii din jurul meu mă încarc și îmi iau ideile pentru noile compoziții, aș spune că iau pulsul vremii și al locului în acele momente. O cafea fără un dialog plăcut și o priveliște care să-ți încălzească sufletul este o cafea fără gust. O altă pasiune descoperită relativ recent și anume după mutarea peste ocean este cea de dascăl. Am început să predau pianul de când m-am mutat în Canada și îmi place tare mult și această meserie. Este fantastic să-i urmărești pe cei mici cum absorb informația și într-un an de la prima atingere a pianului să-i vezi cum câștigă deja premii în competiții. După concertele din Toronto, la care în mare parte sunt prezenți, mă amuză când îmi spun că și ei vor să concerteze ca și mine atunci când vor crește mari. Le spun că așa cum eu am reușit, și ei pot să reușească, doar că e nevoie de multă muncă și dăruire.

”Muzica transmite stări în mii de nuanțe și culori și vorbește sufletului”

– Muzica este…, iar muzica lui Teo Milea este… Încerci niște definiții?
– Deși nu cred că suportă grad de comparație, pentru mine Muzica este “cel mai internațional” limbaj și spun asta pentru că – în deplasările mele concertistice prin diverse țări – am avut întotdeauna un dialog perfect cu toate persoanele prezente la concertele mele, chiar dacă nu vorbeam aceeași limbă. Muzica transmite stări în mii de nuanțe și culori și vorbește sufletului pe înțelesul tuturor. Muzica lui Teo Milea este un dar de la Dumnezeu pentru toți cei ce doresc și au plăcerea să asculte aceste povești, pe care eu le primesc de undeva de Sus și doar le decodific pe înțelesul tuturor.

Sunt personalități pe care e mai bine să nu le cobori de pe ”raftul” admirației de la distanță, pentru că magia se sparge în mii de cioburi. Nu este nicidecum cazul lui Teo Milea. Finalul de ianuarie mi-a făcut cunoștință cu Teo Milea, într-un concert sold out la Colegiul de Arte din Baia Mare. Ascultasem ”Nostalgia” și fusese dragoste la prima… auzire. Un sentiment consolidat după ce l-am văzut live pe Teo Milea, un artist care te copleșește cu bucuria și naturalețea cu care se dăruiește spectatorilor săi, de la prima până la ultima notă, exact așa cum promite. Un magician al clapelor, care face timpul să zboare și bucuria să te învăluie ca o haină de catifea. Un artist care ”traversează” fără cel mai mic efort spațiul dintre scenă și public, dizolvând barierele și devenindu-ți prieten încă de la primul concert. În toată această poveste, o singură mare dilemă se strecoară: cât timp va trece până la următoarea întâlnire muzicală?!

Ramona-Ioana POP
Sursă foto: teomilea.com, Facebook / Teo Milea
Ascultă Teo Milea aici. Mai multe despre Teo Milea aici.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Teo Milea, live online, începând din 28 martie | eZiarultău Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.