Tenis de masă | Nord-Sprint Baia Mare vs Rapid București în barajul de promovare în Divizia A

Imagine de la Pixabay

Echipa Nord-Sprint Baia Mare joacă în 11 aprilie, în Sala sporturilor ”Lascăr Pană”, barajul pentru promovarea în Divizia A de tenis de masă, al doilea eșalon valoric după Superligă. Adversară, echipa Rapid București.

”Nu ne-am mai dorit decât ca în acest prim an competițional să reușim să ne menținem”

”În urmă cu doi ani se înființa Nord-Sprint Baia Mare, club de tenis de masă, derivat din Nord Speed, care lua naștere acum 15 ani” – de aici începe pentru eZiarultău povestea antrenorul Andras Borsi.

În august 2024, echipa Nord-Sprint participa la Izvorani la un turneu de calificare în Divizia B. Misiune îndeplinită. Takacs Csaba (Baia Mare), Călin Galbăn (Vișeu de Sus), Anatolii Zamkovyi (venit din Ucraina după izbucnirea războiului) și Felix Maximciuc (Baia Mare) bifau primul obiectiv al tânărului club.

Primul an în Divizia B a însemnat două turnee (tur și retur) în Odorheiu Secuiesc, 14 meciuri, din care 11 victorii și locul 2 în grupă, adică ”bilet” pentru barajul de promovare în Divizia A. ”După ce îndeplinisem obiectivul de a ajunge în Divizia B, nu ne-am mai dorit decât ca în acest prim an competițional să reușim să ne menținem aici. Și, când colo, am fost aproape să câștigăm grupa! A fost o mare și plăcută surpriză”, mărturisește Andras Borsi.

”Adversarii noștri sunt favoriți, dar avem și noi șansa noastră și o vom juca”

De pe locul secund al grupei, băimărenii întâlnesc în confruntarea pentru promovarea în Divizia A echipa de pe primul loc din cealaltă grupă de Divizia B, Rapid București.

”Adversarii noștri sunt favoriți, dar avem și noi șansa noastră și o vom juca. Rapid este echipă profesionistă, are bază de pregătire și două antrenamente pe zi, componenții au vârste între 16 și 18 ani. Trei componenți ai echipei noastre merg la servici și unul este student. Noi avem câte un antrenament de luni până vineri și facem totul din pasiune”, informează antrenorul băimărenilor.

”Este cea mai bună metodă de a populariza acest sport în Baia Mare, în Maramureș”

Barajul de calificare se joacă în sistem tur-retur, ambele etape fiind programate în 11 aprilie în Sala sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare. De la ora 9.30 turul, de la ora 16.00 returul. Accesul spectatorilor este gratuit.

”Am dorit să disputăm acasă dubla de calificare și adversarii noștri au fost de acord. Este cea mai bună metodă de a populariza acest sport în Baia Mare, în Maramureș”, consideră Andras Borsi. Competiție organizată sub egida Federației Române de Tenis de Masă.

Speranța este ca, în urma acestor meciuri, și autoritățile locale, precum și iubitorii de sport să se apropie de clubul Nord Sprint.

”Am avea nevoie de sprijin financiar din partea autorităților, dat fiind că Aramis este singurul nostru sponsor. Cheltuielile la tenis de masă sunt derizorii față de cele de la alte sporturi, dar sunt totuși niște bani.

Noi, de exemplu, de antrenăm într-o sală unde plătim chirie și poate am face mai multe antrenamente, dar asta ar implica mai mari costuri. Așa că programul nostru este de luni până vineri, câte două ore și jumătate. Avem nu doar echipa de seniori, avem și grupe de copii. Pe care dorim să îi creștem să ajungă să concureze și la nivelul de seniori. Sunt jucători buni, speranțe sunt, dar e de muncit”, explică tehnicianul.

În cealaltă confruntare de baraj se vor afla față în față echipele din Odorheiu Secuiesc și Timișoara.

CITEȘTE ȘI:
Tenis de masă | A.C.S. Nord-Sprint Baia Mare se califică în barajul pentru Divizia A

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.