După ce în 2019 a devenit profesor Merito, Tatiana Cauni a început în forță anul 2020, derulând – sub egida proiectului Merito – o campanie de conștientizare a valorii profesorilor ca actori esențiali în procesul de construcție a unui viitor mai prosper al societății noastre. Mai mult, unii din cei mai valoroși profesori ai României au venit în Baia Mare, cu prilejul Forumului Merito. Secretul pentru a ajunge la inima tinerilor din ziua de azi, din postura de dascăl, este autenticitatea – așa consideră Tatiana, care subliniază că – în actul educativ – profesorul și elevul lui trebuie să fie parteneri. Altfel, bariera dintre cei doi va zădărnici orice act de comunicare…
”Mi s-a spus că au existat nominalizări făcute de părinți, elevi și foști elevi pe numele meu”
– Ai fost selectată printre cei 12 profesori Merito ai anului 2019. Care este istoria acestei distincții și cum ai reușit să o obții?
– În urmă cu cinci ani a fost prima Gală Merito, la București, unde au fost premiați primii 12 profesori. În anul 2019, am avut onoarea să mă aflu printre cei 12 profesori premiați. Anul trecut eram deja 43 de profesori Merito. Anul acesta vom ajunge la 55 de profesori Merito, ceea ce înseamnă că această comunitate crește în fiecare an. Nu știu foarte bine cum am reușit să mă număr printre acești profesori valoroși, dar ulterior mi s-a spus că au existat nominalizări făcute de părinți, elevi și foști elevi pe numele meu. Apoi cei din Romanian Bussines Leaders ”m-au spionat” un an în comunitatea din care fac parte și așa am ajuns mai întâi pe lista lor, apoi pe lista scurtă și, în final, printre cei 12 premiați.
– Cafenelele Merito sunt evenimente la granița dintre formal și nonformal. Care este sentimentul pe care îl ai atunci când te întâlnești cu colegii din diferite unități de învățământ și le spui că profesorii pot fi priviți și cu mare respect pentru rolul lor de facilitatori ai formării copiilor și tinerilor?
– La început nu mi-am propus ceva anume cu aceste Cafenele Merito, ci pur și simplu doream ca oamenii dragi din jurul meu ”să guste” un pic din atmosfera de la gală, să împărtășesc cu ei lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat, să cunoască și alți profesori Merito din țară. Dar, cu timpul, am văzut că sunt din ce în ce mai interesați, că sunt dornici să primească informații, că se simt bine atunci când își dau seama că mai sunt și alți oameni cărora le pasă, că lucrurile se mișcă, că pot crede în ceva, că pot să bea un ceai sau o cafea și să vorbească liniștiți despre educație, copii sau adolescenți, despre părinți, despre cum să facă ora de curs mai plăcută, despre ”Visuri în troler”, despre temerile lor și ale noastre. E foarte frumos acest sentiment, mai ales când poți să le transmiți ceva atât de natural și firesc cum este faptul de a fi apreciat ca profesor de cei din societatea noastră. Acest lucru încearcă cei din mediul de afaceri să facă, să ne devină parteneri în tot ce presupune actul de a educa. Apoi după Cafenelele Merito au apărut Atelierele Merito și, acum o lună, primul Forum Merito, de care sunt tare mândră pentru că am adus în județul nostru profesori Merito frumoși, valoroși, din toată țara, de la care avem ce învăța, doar să dorim acest lucru.
”Cred că trebuie să fii autentic în fața copilului / adolescentului”
– Faci parte dintr-o generaţie de profesori care au avut prilejul de a sta în fața unor modele clasice de dascăli, care s-a format în spiritul unei anumite rigori și al unor valori care astăzi par a fi puse la colț: respectul, modestia, decența. Care consideri că este azi secretul pentru a ajunge la inima copilului / adolescentului?
– Cred că trebuie să fii autentic în fața copilului / adolescentului. Dacă te urci pe un podium în fața lui nu vei reuși să-l ai partener în actul educațional. Pentru că trebuie înțeles faptul că noi suntem parteneri, că niciunul nu poate câștiga fără implicarea celuilalt, că lucrurile capătă valoare atunci când dăruiești, când îți pasă, când vrei. Cred că adultul este cel care înțelege mai greu acest lucru și de aici zidul / bariera în comunicare între cei doi (profesor-elev).
– Știm cu toții faptul că tot ceea ce este impus creează repulsie, că educația și sistemul național de învățământ funcționează pe baza unor planuri-cadru. Deci cum putem inova noi, ca profesori, actul educațional, cum putem eficientiza învățarea și formarea în contextul acestor tipare?
– Și eu țin cont de planurile-cadru, de competențe, de programă, dar mai țin cont de ceva, ceea ce nu se învață în orele de pedagogie: de creativitate, de imaginație. Încerc întotdeauna să presar orele cu idei noi, să-i fac să învețe într-un mod plăcut, să învețe împreună, încerc să le colorez orele chiar și atunci când e vorba de ”Luceafărul” sau de ”Ion”, sau de ”Moara cu noroc”. Încerc să-i scot din rutina învățatului din caiete și-i pun să caute răspunsuri, să problematizeze, să lucreze în echipe, să creeze decoruri, recuzită la operele clasice, să inventeze jocuri, să iasă din școală pentru a căuta răspunsuri la bibliotecă, în librării, în familii. În realitate încerc să-i fac să trăiască în orele mele.
”Generația aceasta de tineri este foarte inteligentă”
– Vorbește-ne despre relația umană pe care o stabilești cu elevii tăi. Cât din succesul a ceea ce transmiți și faci cu ei se datorează acestei legături, să îi spunem afective, care se creează, inerent, de-a lungul anilor de studiu împreună?
– Bună întrebare! Adulților, sau unora dintre ei, le e teamă să se apropie de cei din fața lor pentru că poate cred că, dacă vor coborî garda, nu vor mai fi respectați sau autoritatea le va fi știrbită. Nu am o rețetă pentru acest lucru, dar știu că eu sunt cât se poate de umană cu ei: eu am defecte și ei trebuie să știe că am, că nu sunt perfectă. Cine este?! Reușesc cumva să creez o legătură cu ei, chiar dacă sunt severă, nu-mi place să fiu arogantă pentru că, dacă ești, atunci imediat își dau seama că ești ipocrit în fața lor. Generația aceasta de tineri este foarte inteligentă, doar că trebuie să găsim alte resurse ca să-i ținem aproape de noi.
”Sunt mulțumită că nu am renunțat la această trupă în acești 20 de ani”
– Ești un profesor tânăr, aflat undeva la vârsta maturizării profesionale. Ce te-a determinat să faci lucrurile altfel, să creezi o trupă de teatru care lansează în fiecare an noi tineri spre scenă, deci spre o asumare de sine completă, plină de încredere?
– Teatrul este un bonus în viața mea, e pasiunea mea. Faptul că am o trupă de teatru, ”Masca”, și că adolescenți minunați au făcut / fac parte din ea mă împlinește. E ca și cum aparții unui grup, faci parte din altceva, te simți important, iei decizii, depind alți tineri de tine, depinde reușita piesei de tine, e ca un puzzle în care fiecare adolescent este o bucățică și doar atunci merge bine când puzzle-ul este terminat. E una dintre satisfacțiile mele profesionale această trupă de teatru, pentru că nu e vorba doar de artă… E vorba de a-i face pe acești tineri să devină oameni cu responsabilități, să devină cea mai bună variantă a lor, să lupte cu fricile lor. Sunt mulțumită că nu am renunțat la această trupă în acești 20 de ani, nu a fost ușor niciodată, dar ce am reușit cu acești tineri e minunat. Datorită lor sunt azi profesor Merito, datorită a ceea ce ei sunt azi.
”Întotdeauna am făcut totul din suflet, cu pasiune”
– Care ar fi pledoaria ta pentru educație, pentru susținerea și revalorizarea profesorului contemporan de vocație?
– Pentru ca să fie recunoscute meritele unui profesor ar trebui în primul rând noi, profesorii, să ne schimbăm, să nu mai fim atât de orgolioși, de frustrați, de autosuficienți, pe un piedestal. Ar trebui să fim empatici unul cu altul, să colaborăm, să recunoaștem când cineva este bun și să învățăm de la el, să fim mai umani. Dacă o să schimbăm aceste lucruri la noi, atunci poate și societatea ne va privi altfel, pentru că avem nevoie. Sunt profesori valoroși în sistem, dar nu sunt promovați, pentru că nu există meritocrație, ci doar pile, din păcate. Educația trebuie să fie de sine stătătoare, fără amestecul politicului.
– Cum ai exprima crezul care te-a ținut pe baricadele acestei profesii?
– Întotdeauna am făcut totul din suflet, cu pasiune, chiar dacă am suferit. Nu pot să fiu altfel.
Monica D. CÂNDEA
Sursă foto: Tatiana Cauni
Felicitări,sper să inspirați si alte cadre didactice sa faca aceste lucruri.
Felicitări,sper să inspirați și alte cadre didactice să facă acest lucru.
Felicitari