Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș a anunțat că „în Țara Lăpușului, tradițiile nu sunt doar moștenite, ci trăite zi de zi cu pasiune și dăruire. Fie că este vorba despre podoabe tradiționale, costume populare, sculptură sau alte meșteșuguri, oamenii locului știu să transforme simplitatea materialelor în adevărate opere de artă, încărcate de suflet și simboluri”.
„În cadrul Primăriei din Suciu de Sus, noii meșteri populari din cele două Suciuri au fost recunoscuți oficial pentru talentul și contribuția lor la păstrarea identității culturale.
În prezența Denisei Țicală, reprezentanta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, acești păstrători de comori tradiționale și-au primit legitimațiile de meșter popular. Felicitări tuturor celor cu „mâini de aur”, care își țes, sculptează sau cos poveștile și duc mai departe frumusețea artei populare, cu respect pentru trecut și cu speranță pentru viitor!”, anunță Centrul amintit.
Dragoș HOJDA