De ce am avut imboldul să scriu ce urmează, o să vă spun la sfârșit.
Tanti Florica e o femeie mică de statură, bună și blândă și se întâmplă ca noi să cumpărăm lapte de la ea. Are o singură vacă, dar una foarte darnică, cu mult lapte. Și ce mai lapte!!! Din el iese cea mai bună smântână, cea mai bună scoacă (brânză) și o sămătișe (lapte prins) care nu stă prea mult prin oale, fiind cu mare trecere.
S-a întâmplat uneori să ajung la tanti Florica pe când baciu Mihai, soțul dânsei, tocmai mulgea vaca. Ce plăcere să iei laptele proaspăt și cald încă! Parcă mă întorceam în timp, în anii copilăriei, pe când mergeam la țară, la mătușa Irina, și descopeream fascinația traiului sătesc, cu toate ale lui.
Tanti Florica are 75 de ani. Baciu Mihai e cu zece ani mai în vârstă. Amândoi se țin bine și lucrează zi-lumină prin gospodărie și la câmp. Au câteva oi, porci și capre. Mai au și un țap nărăvaș, de o mărime neobișnuită pentru regnul său. Când l-am văzut prima dată era închis în grajd după un grilaj gros din fier. Atât de puternic lovea cu coarnele în el încât l-a îndoit.
Baciu Mihai are ditamai atelierul, de unde nu lipsesc nicio ustensilă, niciun utilaj ce s-au inventat vreodată pe lumea asta. O căruță veche, din cele care încă mai aveau roți mari din lemn, stă desfăcută într-un colț… „Au venit de la muzeu din Oradea s-o vadă și m-au întrebat dacă nu o dau”, își amintește el. „Le-am zis că o dau cu 1000 de euro, au zis că îi prea mult, apoi le-am spus s-o lase aici atunci, că bine șade…”
Baciu Mihai a făcut de toate la viața lui. Așa cum reiese din apelativ, a fost și baci, adică cioban la oi, din care a avut vreo două sute de capete. Astfel, toată munca și strădaniile vieții i s-au încrustat pe chip, cum asemenea s-au întipărit și pe fața zâmbitoare a tantii Florichii. Pe ea au mai lovit-o și ghinioanele, acum, la o vârstă înaintată, când corpului i se oblojesc mai greu rănile. „Am căzut cu bicicleta, nu departe de casă, de mi-am rupt piciorul și nu m-am mai putut ridica”, povestește ea, „… și-am strigat, da’ nu m-o auzit nime’ și-am stat batăr vreo 2 ore până m-or găsit ai mei”. Acuma, nu demult, aud că tanti Florica a mai pățit una: s-a dus la vale, că erau multe lemne aduse de apa ce venise mare cu o zi în urmă și resturile astea opreau curgerea apei, care se revărsa toată la ei pe pământ. A vrut să le mâne de-acolo și a căzut în bulboană. „Vai, dacă nu aveam bățul la mine, nu mai ieșeam de acolo. Numa’ eu știu cum m-am tras afară…” „Of, tanti Florica, nu v-am spus să mă chemați când aveți ceva mai greu de făcut?”, o dojenesc eu. Ea nu zice nimic, doar surâde, parcă măgulită de bunele mele intenții.
Totdeauna când merg după lapte, tanti Florica îl pomenește pe vecinul nostru, care și el mai cumpără de la ea, dar niciodată nu-și amintește numele lui: „No, bată-l norocu, iar am uitat cum îl cheamă!”. Îi spun numele și adaug: „Lăsați, tanti Florica, nu vă bateți capu`, că n-ați pierdut nimic!”
Laptele e așa ieftin încât mă simt dator mereu să las ceva mai mulți bani. În cele din urmă mi-a zis: „Auzi, la toată lumea îl dau cu același preț, doar nu ți-oi lua ție mai mult!”. Nu mă lasă s-o ajut când toarnă laptele din borcanele grele de 4 litri în bidonul meu. Le ridică cu o singură mână de parcă ar fi goale și toarnă cu asemenea precizie încât niciun strop nu sare alături. Tehnică de lăptăreasă…
Când am întrebat-o dacă pot face câteva poze și dacă ar fi de acord să facem un articol despre ei, nu știam la ce reacție să mă aștept. Tanti Florica n-a stat mult pe gânduri: „Da’ cum să nu, fă tu ce ai de făcut acolo… că așa mă mai vede lumea și pe mine!”. Simpatică foc, nana Florica („nană” este un regionalism care descrie o femeie în vârstă).
Acuma, de ce am ales să scriu cele de mai sus? Pentru că atunci când ultimii astfel de oameni, cu tot cu priceperea și produsele lor, vor pleca dintre noi, atunci vom fi sfârșiți. Când și ultima vacă din ogradă va ajunge în vreo fermă industrializată, s-a zis cu noi. Doamne ferește să fie așa, iar eu unul mulțumesc cerului că am prins vremurile de până acum și că am cunoscut oameni ca tanti Florica și baciu Mihai. Acesta e un omagiu adus lor.
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
D´ale bătrânilor…
