Dora Ivasuc este cea mai bună junioară din Europa la taekwon-do ITF. Un titlu câștigat recent, la Europenele din Croația, unde a obținut două titluri continentale individuale și două cu echipa. Practică acest sport de la 4 ani și spune că s-a îndrăgostit de el de la primul antrenament. Face ceea ce iubește și de aceea sesiunile de pregătire nu sunt niciodată o corvoadă, ci o mare bucurie. Se pregătește zi de zi pentru că marile performanțe așa crede Dora că se construiesc. Și, în plus, se vizualizează mereu un pas mai departe pe drumul acesta aureolat cu lauri pe care a pornit. Pentru că ”mintea te duce acolo unde îți propui”, îmi spune cu o seriozitate demnă de un înțelept bătrân. După care izbucnește în râs molipsitor când o întreb de ciocolată și redevine junioară…
Dragoste la primul antrenament și niște… lacrimi
– Când ai început să faci sport?
– Aveam vreo 4 ani, cred, atunci când m-am apucat de taekwon-do. Dar am încercat mai multe sporturi înainte… Gimnastică ritmică, dans sportiv, înot, schi. Nu știu exact când am apucat… (râde când mă vede nedumerită) Dar din clipa în care am intrat în sala de taekwon-do, acolo am rămas. M-am îndrăgostit de acest sport încă de la primul antrenament. Îmi aduc aminte că m-a întrebat mama de ce vreau la taekwon-do și nu prefer dansul. I-am spus: ”Mama, la dans toți băieții plâng”. Habar nu am de ce plângeau, dar plângeau.
– La taekwon-do nu se plânge?
– Plânge și la taekwon-do lumea. De obicei practicanții cei mai micuți plâng. Dar există momente, de exemplu, la lotul național când se adună oboseala și atunci te mai descarci prin lacrimi. Eu nu prea îmi exteriorizez sentimentele. Ceea ce nu e neapărat bine. Deoarece la un moment dat se adună multe sentimente și tind să explodez. Dar nu cred că am plâns vreodată la taekwon-do. Dar, repet, asta nu e neapărat o laudă. Pur și simplu așa sunt eu construită.
”Și-a pus masiv amprenta asupra mea”
– Așadar la 4 ani începeai să practici taekwon-do. De unde această idee?
– Mama este profesoară și avea niște elevi care practicau acest sport. Așa am ajuns și eu, și fratele meu, Alex, la taekwon-do. Alex este campion mondial și multiplu campion european. Avem în gena noastră sportul. Părinții noștri au fost cei care ne-au îndrumat de foarte mici spre sport. Asta probabil pentru că și ei au practicat sportul: tatăl meu a făcut schi fond, iar mama baschet și gimnastică.
– Totuși, de ce acest sport și nu altul?
– Îmi place disciplina. Și fiindcă am început să practic acest sport atât de timpuriu, taekwon-do și-a pus masiv amprenta asupra mea: m-a format atât fizic, cât și psihic. Am răbdare, îmi controlez emoțiile, abordez cu mai multă maturitate unele situații. Plus toate beneficiile fizice evidente care decurg din practicarea sportului.
”La asta mă pricep, asta îmi place să fac și simt nevoia să mă perfecționez”
– Părinții te-au condus spre sala de sport. Cât sunt de mândri de tine?
– Părinții mă susțin foarte mult și în general nu lipsesc de la nicio competiție. Exact acum, în Croația, nu au reușit să mă însoțească. Mă ajută prezența lor, îmi oferă energie pozitivă. Când am revenit acum acasă de la Campionatul European cu două titluri individuale continentale, două titluri cu echipa și o medalie de argint tot cu echipa, îți dai seama: au fost extrem de fericiți. Mi-au mulțumit că îi fac să fie mândri de mine! Eu trebuie să le mulțumesc pentru că mereu mi-au oferit oprotunitatea de a face ceea ce îmi place. Mi-au respectat mereu pasiunile și le-au încurajat. Și până acum ei au avut cel mai mare impact asupra carierei mele sportive.
– Așteptările celor din jur sunt un imbold pentru tine? Nu o presiune în plus?
– Pentru mine nu e presiune. Eu pentru mine fac sport. Pentru mine mă antrenez, pentru mine lupt să câștig. Felicitările mă bucură. Dar nimic mai mult. Nu mă consider specială. La asta mă pricep, asta îmi place să fac și simt nevoia să mă perfecționez. Și niciodată nu intru într-o competiție gândindu-mă la alții. Eu nu mă duc oftând la antrenamente. Mă duc cu bucurie. De fapt eu nu mă duc să mă antrenez. Mă duc să fac ceea ce îmi place cel mai mult. E o șansă.
”Pentru performanță este necesară munca”
– De ce calități este nevoie pentru a obține performanță în taekwon-do?
– Pot spune că talentul este important. 100% este important. Dar știi cum se spune: munca bate talentul. Cred că doar din talent poți obține niște rezultate. Dar pentru performanță este necesară munca. Și mai e nevoie de multă disciplină. Contează enorm și psihicul. Încrederea în propriile forțe este vitală. Am început să fiu foarte atentă și la alimentație. Este extrem de importantă și mulți sportivi mănâncă haotic.
– Există viață fără ciocolată?
– (râde) Nu există viață fără ciocolată, asta e clar! Balanța este foarte importantă. Trebuie să respecți niște reguli, dar mai trebuie uneori să le și încalci. Mai comand și eu o pizza, mai mănânc și eu niște paste. Este absolut normal să dorești și câte o ciocolată. Ideea este să nu se repete zilnic. Și regimul devine în timp un stil de viață și încetează să mai reprezinte un efort. Iar efectele sunt extraordinare.
”Pregătirea pentru performanță se face în fiecare zi!”
– Programul tău obișnuit cum arată? Fiindcă tot pomeneai de muncă…
– Pentru mine nu contează că vine o competiție majoră sau nu. Eu la fel de serios mă pregătesc. Pentru că nu poți recupera în ultima săptămână ceea ce nu ai construit în rest. Asta ar însemna numai oboseală într-un timp scurt. Pregătirea pentru performanță se face în fiecare zi! Așa că eu de luni până vineri merg cel puțin 90 de minute zilnic la sala de fitness. În mod normal am trei antrenamente de taekwon-do pe săptămână, pe care le completez cu pregătire pe cont propriu. Există și perioade de pauză, normal. Când merg în vacanță. Sau când simt că s-a acumulat prea multă oboseală, îmi mai iau câte o zi de pauză. Așa cum importante sunt antrenamentele, la fel sunt și zilele de recuperare. Echilibrul este obligatoriu. O balanță trebuie să existe în toate, după cum spuneam.
– Hai să vorbim un pic și de școală.
– Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Baia Mare. Profil: filologie – bilingv engleză. Îmi place mult engleza. În rest, mi-aș dori să facem mai mult chestiuni practice și să ni se predea mai puțină informație.
– Ce te visezi?
– Doresc să mă axez pe sport și în viitor. Am deja în spate ani de muncă și de experiență. Mi-ar plăcea, poate, să îmi deschid propriul meu club de taekwon-do. Sunt pasionată și de fitness. Așa că și în această direcție aș putea merge. Foarte importantă este alimentația în cariera unui sportiv și poate că mi s-ar potrivi și ceva pe parte de nutriție. Toate se leagă între ele. Vom vedea…
– Timp liber ai vreodată? Nu ai vrea uneori, poate, să fii ca alți adolescenți și să ai timp și pentru altceva?
– Foarte puțin timp liber am și destul de rar. Iar atunci când îl am, prefer să îl petrec alături de cei dragi. Cu familia. Îmi place să vizitez locuri noi, să mă plimb în natură, să mă deconectez de la tehnologie și de la rutina zilnică. Dar niciodată nu am regretat calea aleasă. Da, se adună uneori oboseală în exces și poate interveni tentația să abandonezi. Dar eu sunt foarte echilibrată psihic și mereu găsesc resorturile necesare pentru a merge mai departe.
Primul concurs, prima medalie
– Hai să revenim la începuturi. Medaliile s-au lăsat mult așteptate?
– În 2010 am participat în Oradea la o cupă de vară. Acesta a fost primul meu concurs. Am luat direct medalie. Locul III la luptă. Am fost tare mândră de mine! Ce știam eu atunci… Nu a contat că nu a fost de aur sau argint. Era medalie și eram fericită. Anul următor participam la un concurs internațional în Ucraina: Campionatul Sud-Estului Europei. Am luat locul I la tull. Acesta aș spune că este primul meu rezultat important.
”Prima convocare nu a fost o surpriză. O așteptam”
– La lotul național când ai ajuns?
– Chiar de la 14 ani am fost convocată la lotul național. Eu mergeam la stagii de pregătire cu lotul chiar înainte de această convocare. Așa că făceam parte deja din ”familia” tricoloră. Eu oricum aveam pretenția de la mine să ajung la lotul național, așa că prima convocare nu a fost o surpriză. O așteptam.
– Când s-a intonat prima dată imnul României pentru tine, Dora?
– Anul trecut în octombrie, la Campionatul European din Spania. Când am ieșit campioană europeană la sărituri. Cred că este momentul care m-a marcat cel mai puternic în cariera mea sportivă de până acum. Și azi când îmi amintesc mă emoționez. Sentimentul este nedescris. Cuvintele nu vor putea cuprinde niciodată complet ce simți când ești pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și pentru tine este intonat imnul țării tale. Trebuie să trăiești acest sentiment ca să înțelegi cu adevărat.
”Mintea te duce acolo unde îți propui”
– La un an distanță de primul titlu continental ai devenit cea mai bună junioară din Europa…
– … la asta recunosc că nu m-am gândit niciodată. Când am fost în Spania, în 2021, am plecat de acasă cu gândul la o medalie. Nu conta de care, medalie la individual să fie. Când am ajuns la sărituri în baraj, m-am gândit că, dacă tot am ajuns până acolo, de ce să nu fie de aur? Și numai la aur m-am gândit. Și aur am luat. Acum, în Croația, m-am dus de acasă montată că la sărituri trebuie să iau aurul. Dar prima a fost proba de tull. Unde, exact ca în Spania, am pornit de la ideea că mi-aș dori o medalie. Când m-am văzut în semifinale, iar m-am gândit: dacă am ajuns până aici, de ce să nu mă calific în finală? Și odată ajunsă în finală, ai ghicit, m-am întrebat: dar de ce să nu câștig? Și am câștigat. Eu cred că la competițiile astea importante când ajungi în faze decisive mintea joacă un rol esențial. Ești deja super antrenat, corpul deja știe ce are de făcut. Psihic, însă, mai trebuie să lucrezi: să fii tu cu tine. Un lucru este foarte clar: dacă tu nu te vezi pe locul I, atunci nu vei fi niciodată pe locul I! Tot timpul trebuie să te vizualizezi mai sus decât ești. Mai departe. Dacă te gândești că nu vei reuși, atunci nu vei reuși. Mintea te duce acolo unde îți propui.
– Și tu acum ce îți propui?
– Am vrut să îmi închei junioratul frumos. Am reușit. Mi-am îndeplinit obiectivul. Voi trece la senioare și sigur va fi foarte greu pentru că voi întâlni sportive cu foarte multă experiență. Le-am urmărit și acum în Croația. Va fi greu, nu are rost să îmi spun altceva. Dar obiectivul meu acesta este: să câștig medalii și la senioare. Medalii europene și mondiale.
Ramona-Ioana Pop
Fotografii: arhiva personală Dora Ivasuc
SPICUIRI DIN PALMARES
Data nașterii: 5 februarie 2004
Anul de când practică taekwon-do: 2008
Primul club, primii antrenori: Dragonul Baia Mare, Monica și Dan Goron
Rezultate individuale
2011: locul I la tull, Campionatul Sud-Estului Europei (Ucraina)
2021: locul I la sărituri, Campionatul European (Spania)
2022: locul I la sărituri și la tull individual, Campionatul European (Croația); titlul de cea mai bună junioară
Rezultate cu echipa
2018: locul II la tull și la tehnici speciale, Campionatul European (Slovenia)
2019: locul III la tull și la luptă, Campionatul European (Bosnia-Herzegovina)
2019: locul III la tull și locul III la tehnici speciale, Campionatul Mondial (Germania)
2021: locul II la sărituri și locul III la luptă, Campionatul European (Spania)
2022: locul I la tull și la luptă, locul II la sărituri, Campionatul European (Croația); locul I pe națiuni în premieră pentru România
CITEȘTE ȘI:
Taekwon-do ITF – Campionatul European | Băimăreanca Dora Ivasuc, cea mai bună junioară din Europa