Au ajuns un soi de rara avis meciurile din Superligă care să țină microbistul cu ochii lipiți ca ventuza de televizor. Să-l facă să uite să caște ori să îl poticnească să își găsească altă ocupație. Un fotbal zgârcit, dar cu gâlceve generoase. Mai sunt și partide vioaie, doar că încet, încet parcă ajung să fie trecute la categoria excepții. Dar, vorba unei reclame, atât s-a putut.

În fotbalul nostru de acum, oricât de optimist ai fi, nu prea ai cum să vezi luminița de la capătul tunelului. Fiindcă nu există tunel, de o bună bucată de vreme dăm cu locomotiva-n zid, în stâncă, cum vreți a-i zice. Asta fiindcă unii joacă la ciupeală, parcă doar să mai treacă timpul, în vreme ce alții joacă de parcă ar sta, întrucât nu pot mai mult. Nu știu cu coțofana – adicătelea cu mingea -, vorba lui Pițurcă.

În consecință ce să mai așteptăm de la echipa națională dacă avem un campionat așa cum îl avem, unul de pe care parcă n-a mai șters nimeni praful de o veșnicie și ceva? O întrebare retorică, în contextul în care prima reprezentativă se va reapuca, peste nouă zile, de meciurile din Liga Națiunilor, într-o grupă în care stăm în clasament ca o clătită afumată.

Tiberiu Sabo

Foto: eZiarultău

CITEȘTE ȘI: Nostimada și jocul de-a tânguiala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.