Adrian Bezna construiește stări și fredonează poezii, după cum se arată pe site-ul cantautorului/poetului. Baia Mare a fost prima ”scenă” pe care a ”cântat”, dat fiind că aici s-a născut. Întâmplător sau poate nu. Și își revendică originile maramureșene cu mândrie. Cântă folk și spune că folk-ul este stare, nu muzică. Scrie poezii și consideră că acest lucru reprezintă o ”vulnerabilitate asumată”. Prezintă evenimente folk, dar spune că nu este prezentator. Ci, mai degrabă, un povestitor care ajută evenimentele să fie rotunde. Ne întâlnim în preajma cafelei de dimineață. Îmi recită, îmi fredonează, glumește. Uneori tace, agățându-se de fumul de țigară și privind ploaia. ”Și plouă-n viața mea / Da, plouă-n viața mea /Cu singurătăți / Singur eu, singură ea”…
”Pe unde mă duc povestesc că sunt născut în Baia Mare”
– Baia Mare a fost prima ”scenă” pe care ați ”cântat”, dat fiind că aici v-ați născut. Vă revendicați într-o oarecare măsură sentimentul de maramureșean?
– Cel mai frumos ”cântec” al meu într-adevăr acela a fost, primul scâncet de la maternitate… Doar m-am născut în Baia Mare. Părinții mei erau într-un circuit turistic prin țară și aici m-am născut prematur. Așa a fost destinul. Pe pagina mea de Facebook scrie că sunt născut în Baia Mare, pe unde mă duc povestesc că sunt născut în Baia Mare. Îmi revendic, cum să nu?!, această poveste. Cred că oricine ar fi mândru să revendice origini maramureșene! Așa că da, îmi revendic fără drept de apel originile din Maramureș, deși eu sunt moldovean. Dar vin în Maramureș ca acasă.
”Suntem într-o frumoasă îmbrățișare aici a cântecului cu mesajul”
– Spuneați într-un interviu că folkul este o stare, și nu o muzică. În ce context ați simți că destinul dvs. este acela de făuritor de stări?
– Nu toți suntem ancorați în realitate asta murdară a zilelor de astăzi… Sunt unii oameni care încă visează. Și ca să visezi ai nevoie de o anumită stare. Eu sunt un om cu spirit și suflet de rocker, trupa Teuton a reprezentat o perioadă foarte frumoasă și importantă în viața mea. Și ca artist, și ca om. Stilul acesta de muzică în care m-am ancorat ulterior este o stare. Nu are cum să nu fie o stare! Dacă tu vii cu tristețea ta sau cu fericirea ta, cu ochiul acela care percepe într-un anume fel realitatea. Suntem într-o frumoasă îmbrățișare aici a cântecului cu mesajul. Deși și cântecul însuși e un mesaj… Întotdeauna muzica folk a adus un imens serviciu poeziei, așa după cum spunea poeta Clara Mărgineanu, prea repede plecată dintre noi. Sunt poezii foarte bune care au ajuns la inimile oamenilor pe aripi de cântec. Unui poet îi este mai greu să ajungă la oameni în spectacole live. Unui cântec îi este mai ușor să ia de mână poezia și să o ducă la oameni. Și pentru asta este nevoie de stare. Clar.
”Este foarte importantă bucuria că, într-un cântec, te poți întâlni cu niște oameni”
– Care este preponderent starea pe care mizați să o construiți în concertele dumneavoastră?
– În primul rând este o stare de sinceritate. Și cred că este foarte importantă bucuria că, într-un cântec, te poți întâlni cu niște oameni. Se naște atunci un pod pe care treci și tu, ca artist, trec și ei, cei care te ascultă. Iar undeva ne întâlnim: nici nu mai contează că la mijloc de pod, sau pe un mal, sau pe un altul…
– Folkul a fost și este și strigăt de revoltă, și țipăt de protest, și șoaptă de dragoste, și scâncet de singurătate. Pe dumneavoastră care dintre stări vă face să puneți mâna pe chitară cel mai des?
– Primul meu cântec a fost unul de dragoste, scris pe versurile mele, ”La mulți ani”. Piesă pe care am scris-o în 1983, când m-am întors acasă în prima mea vacanță de la liceul de marină militară din Constanţa. Și m-a părăsit fata ce-o iubeam. Un cântec pe care îl cânt destul de rar, dar care este iubit pentru că durerea băiatului de atunci seamănă pe undeva cu durerea băieților de azi. Și cu cea a băieților de mâine. Pentru că toți ne îndrăgostim. Nu toți punem mâna pe chitară și scriem un cântec despre asta, ce-i drept. Dar toți simțim acel cuțit de tinerețe care alunecă în inimă și te face să plângi. Când m-am apropiat de textele altora a fost pentru că le-am simțit atât de frumos scrise și așa de potrivite pentru sufletul meu! Nu m-am gândit neapărat dacă sunt vesele sau triste. Pur și simplu mi s-au potrivit. Și atunci le-am îmbrățișat și le-am transformat în cântece. Așa că nu știu exact ce să vă răspund. Majoritatea cântecelor mele sunt de dragoste. Am și câteva de revoltă.
”Vremurile și oamenii au întors ca pe un ceas povestea aceasta”
– Când vedeți spectatorii că vă cântă melodiile, care este starea pe care o simțiți?
– O bucurie foarte mare: înseamnă că am reușit să ajung la oameni. E un sentiment frumos care mă face să merg mai departe.
– Apropo de asta. La spectacole am avut senzația că melodia ”Cu lupii laolaltă” este cea mai cântată.
– Un cântec de mesaj pornit dintr-o poezie de dragoste. Tot așa se numea și ea. Am vrut să facem un cântec și prietenul meu, Viorel Gheorghiu, care cânta pe vremea aceea, mi-a zis să se numească ”Cu lupii laolaltă”: ”Dar să nu fie de dragoste, să fie de țară…” Am scris versurile și am făcut cântecul pe loc. Nu m-am gândit că va ajunge departe, dat fiind mesajul mai complicat. Dar vremurile și oamenii au întors ca pe un ceas povestea aceasta și a devenit unul din cântecele mele cele mai cunoscute. Mă bucur pentru el, îl cânt mereu cu drag. Mă și întreba cineva dacă mai am emoții dat fiind că de atâtea ori și de atâta timp cânt unele melodii. Și mă întorc la stare: când ai starea interioară necesară și oamenii potriviți în jur, ecuația bucuriei este rezolvată. Și emoția se instalează.
”Este o comunitate frumoasă și vie”
– Folk-ul trăiește cumva ”izgonit” de pe TV și radio. Care credeți că este combustibilul care duce mai departe acest univers?
– E bucuria de a găsi un gen de întâmplare care ți se potrivește. Publicul de folk, care nu știu cât este de mare sau de mic, există. Publicul de folk știe exact ce caută. Se regăsește în cântecele diferiților artiști: consacrați sau la început de drum, veseli sau triști. Sunt grupuri care călătoresc alături de noi dintr-un loc în altul al țării, pe la evenimente. Un public format din diferite generații. S-au legat multe prietenii. Este o comunitate frumoasă și vie. Da, folk-ul nu prea e difuzat, dar să nu uităm începutul anilor ’90 când la TVR se transmitea ”Întâlnirea de la miezul nopții”. Era o emisiune foarte bună și urmărită. Și nu toată țara a devenit rock…
– Nu e difuzat, dar evenimente folk există presărate mai peste tot în țară. Și dumneavoastră sunteți mai mereu prezent.
– Sunt un om prietenos de felul meu. Și îi respect atât pe colegii de scenă, cât și spectatorii noștri. S-au legat multe prietenii peste tot. Și așa s-a născut pentru mine starea aceea de ”acasă în România”. Despre care eu vorbesc de prin 2010. O stare născută din întâlnirea cu oameni faini. Așa că nu sunt un artist de box office, dar sunt îndrăgit.
”Nu știu care este întrebarea, dar răspunsul este Imre”
– Pe lângă postura de invitat, uneori o aveți și pe cea de prezentator. Există vreun artist…
– … Imre! Nu știu care este întrebarea, dar răspunsul este Imre. Spre deosebire de oamenii cu vechi state în critica muzicală și în prezentările de gen, care își fac sârguincioși lecțiile și văd prezentarea ca pe un act oficial, eu încerc să construiesc povești. Nu știu dacă statutul de prezentator mi se potrivește. Adică eu și dacă nu știu ce urmează, urc pe scenă și construiesc o poveste. Mi se pare important să îl motivezi pe cel care va veni la microfon, fie el artist consacrat sau la început de drum, să se prezinte în fața publicului cu o altfel de stare. Vedeți, facem ce facem și iar ne întoarcem la stare… Informații despre artiști dacă dorești să afli, afli. Pentru mine este important prin prezentările mele să îmi arăt respectul față de colegii mei și să ajut spectacolul să fie rotund. Iar spectacoul se face împreună: toți artiștii implicați alături de toți spectatorii prezenți. Și când spectacolul iese frumos, ce bucurie! Deci nu sunt prezentator.
”Este o vulnerabilitate asumată”
– Vindeți mai multe albume folk sau mai multe volume de poezie?
– Nu sunt foarte prolific. Sunt la albumul cu numărul 3, care de fapt este numărul 2. Am scos acum mulți-mulți ani un album cu Vasile Mardare, într-o joacă. În cadrul unui proiect numit ”Eu și prietenul meu”. Apoi am început proiectul Bezna. Și am scos Benza 2, Bezna 3, urmează Benza 4 pe care sper să am timp să îl scot anul acesta. La final voi scoate probabil Bezna 1… Nu sunt foarte prolific, cum spuneam. Stau mult și mă gândesc când fac câte un album. Chiar dacă are puține cântece, încerc să-i dau un fir de poveste. Țin mult la poveste, v-ați dat seama deja. Presar printre cântece poezii scrise de mine. Cine are răbdare să asculte de la un capăt la altul, descoperă firul de suflet care trece dintr-o parte în alta: printre uși, printre lupi… Sunt albume de concepție. Așa mi-am dorit să arate acest proiect de cântec. Nici cărți nu scot foarte multe. Și nici nu așez poeziile neapărat între coperți lucioase. Deși prima carte, ”Cu lupii laolaltă”, care avea și poze făcute de George Grădinaru, a fost chiar frumoasă. Pozele îmbrăcau cumva poezia în sens. ”Despre cum stelele sunt puse cu mâna” seamănă cu un CD. Conține câteva poezii mici. Încerc să mă vând scump ca să nu fiu cumpărat ieftin! Dar nu m-am gândit niciodată la partea materială…
– Capacitatea dumneavoastră de a scrie poezii o simțiți ca pe o forță sau ca pe o teribilă vulnerabilitate?
– Este o vulnerabilitate pentru că te expui în maniera cea mai sinceră. Dar este o vulnerabilitate asumată și care deschide poarta spre niște oameni. Care te înțeleg sau nu. Și poezia este o stare. Care trece pragul spre oameni.
”E un sentiment numit Acasă, atunci când oamenii se așează în jurul unui cântec de al tău. E un semn că poți aduce lumină și dezlegare de sensuri de viață”, spune Adrian Bezna. Și după ce îl asculți – fie că recită, cântă sau spune… povești – te simți ”acasă” în universul pe care îl construiește cu multă sensibilitate. Și din care tare nu îți mai vine să ieși.
Mai multe despre Adrian Bezna, aici.
Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: Facebook / Adrian Bezna
Post Scriptum. În această seară îl puteți asculta pe Adrian Bezna la festivalul ”Poveste Folk” din Târgu Lăpuș.
CITEȘTE ȘI:
Ascultați-i muzica. Savurați-i poezia. Dar vă avertizez: poate crea dependență | video
