”Sunt atât de îndrăgostit de Baia Mare!” (Florin Piersic)

Două reprezentații cu spectacolul ”Străini în noapte” a susținut Florin Piersic alături de Medeea Marinescu în Baia Mare zilele trecute. Cu săli pline și aplauze multe. Am fost la al doilea spectacol. Precedat, așa cum a spus Florin Piersic, de o ”conferință” a marelui actor. Pigmentată cu multe mărturisiri. Cu momente sentimentale, nostalgice, dar și cu poante la care s-a râs în hohote. Și cu aplauze dese. Pentru că farmecul actorului este incontestabil.

”Baia Mare este un oraș căruia eu îi aparțin”

”Baia Mare este un oraș căruia eu îi aparțin. Vă rog să mă credeți. Spun asta cu tot sufletul. Pentru că amintirile mele legate de Baia Mare sunt extraordinare. Dacă vreți facem în așa fel încât să nu mai jucăm piesa în seara asta și să vă povestesc amintirile mele…”, cam așa a început discursul lui Florin Piersic. Și, zău, dacă se supunea la vot, nu sunt convinsă că lumea nu ar fi preferat să-i asculte poveștile.

”Am avut emoții”

”Doamnelor și domnilor, măi copii, ieri seară am avut primul spectacol aici. Am avut emoții. Pentru că de foarte multă vreme, de tare mulți ani, nu am fost în Baia Mare. De care mă leagă, vă mai spun o dată, amintiri extraordinare”, a mers mai departe cu firul discursului actorul. Fără să fie impresionat de întârziații care își căutau locurile prin sală sau de cei atenți la altceva decât la scenă. Orice și oricine s-au dovedit a fi pretexte ideale pentru a glumi. Cu șarm. Și cu ironie. Așa e când ai talent și când cuvintele sunt mereu la tine…

”Am umblat vreo 10 km până am ajuns în Lăpușul Românesc…”

”Mai stăm de vorbă că doar nu vă grăbiți nicăieri. Ați mâncat, vă văd destul de bine dispuși”, spune Florin Piersic. Și amintirile îi fug în registrul culinar: ”Când am început să filmez aici «Pintea», îmi amintesc că îmi cumpăram un păhăruț de groșcior și un covrig. Iar apoi îmi luam calul și mergeam la filmare…”

Și, cum vorbește despre ”Pintea”, pe trepte, în fața scenei, își zărește un prieten. ”Copilul ăsta care e un băiat extraordinar și pe care îl iubesc foarte tare a scris o carte despre Pițiș, cel care a făcut coloana sonoră a filmului «Pintea». Îmi aduc aminte că într-o duminică, când nu aveam altă treabă, le-am spus regizorului și operatorului că merg să îl caut pe Pițiș. O zi întreagă am umblat. Întrebam: «Lele, departe stă Pițiș?». «Nu departe», venea răspunsul. Mai mergeam ce mai mergeam. Și iar întrebam: «Copile, unde stă Pițiș?». «Apoi nu departe», mi se răspunde. Uite așa am umblat vreo 10 km până am ajuns în Lăpușul Românesc… Oniga este cel care a scris o carte despre Pițiș. Și prima am primit-o eu. Nu altcineva. Azi noapte până la 5 fără un sfert am citit pasaje din carte și m-am emoționat extraordinar. Mă bucur că vei publica această carte cu atât mai mult cu cât vreo 20 de pagini sunt numai despre Florin Piersic”, povestește actorul dintr-o suflare.

”Amintirile sunt prilej de lacrimi pentru mine, să știți”

Și în timp ce publicul râde și aplaudă, Piersic exclamă: ”Nu mai aplaudați! Vă fac eu un semn când e cazul să aplaudați…” Și iar râsete, și iar aplauze. ”Amintirile sunt prilej de lacrimi pentru mine, să știți. Mă veți întreba de ce. Pentru că au trecut atâția ani și eu am ajuns la vârsta asta «fragedă». Mie nu mi-e rușine ca altora să îmi spun vârsta. Oricum eu arăt mai bine de 87… Parcă am 86”, strecoară Piersic și o undă de nostalgie. Pe care, însă, o alungă repede.

”Vă spun poezii de o să plângeți”

”Sunt foarte bucuros că sunt aici. Eu la vară, orice s-ar întâmpla în lume, chiar dacă Putin se răzgândește, la vară câteva zile revin în Baia Mare. Pentru că sunt atât de îndrăgostit de Baia Mare! Și când mă întorc în vară, nu fac un spectacol. Da pe toți care sunteți azi în sală vă invit aici. Vă spun poezii de o să plângeți ba de plăcere, ba de plictiseală. Dar o să fie minunat. Până atunci, să trăiți!”

Și apoi a început ”Străini în noapte”. La finele căruia, minute de aplauze. Un altfel de a înconjura cu dragoste un actor. Care fie că a jucat în ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, fie că s-a jucat de-a vacanța. Fie că a explicat iar și iar despre castravetele care ”face parte din familia curcubitaceelor” sau că l-a întruchipat pe Mărgelatu. Indiferent de rol și registru. S-a lipit cumva de inima privitorilor, făcându-se de neuitat. De neconfundat. Așa că așteptăm vara. Și poeziile promise…

Ramona-Ioana Pop
Foto: Facebook / Florin Piersic

CITEȘTE ȘI:
Florin Piersic a lansat azi ”Viața este o poveste…” | video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.