”Spectacolul «Șantier», regia și dramaturgia Victor Olăhuț, a fost selectat pentru cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou. Spectacolul se va juca vineri, 16 mai 2025, de la ora 19.30. Abia așteptăm!”, dau de veste reprezentanții Teatrului Municipal Baia Mare.

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN). ”Ediția din acest an marchează un deceniu de existență a unuia dintre cele trei festivaluri din zestrea teatrului arădean. De-a lungul timpului am reușit să creăm seri unice, magice, de neuitat. Am bucurat zeci de mii de spectatori și am crescut în aceștia iubirea de a trăi emoția, de a descoperi valoarea și a reveni cu interes la Festival, an de an”, spune Bogdan Costea – manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Tema acestui an este ”Oglinda”, festivalul având două secțiuni principale: showcase (10-14 mai), care aduce în fața publicului creatori și producții locale reprezentative, respectiv selecția propriu-zisă a festivalului (15-22 mai).
Spectacolul ”Șantier” al Teatrului Municipal Baia Mare face parte din selecția FITN10. Va fi jucat în sala mare a teatrului gazdă, în 16 mai, de la ora 19.30. Spectacolul a avut premiera în 28 aprilie 2024. Regia și dramaturgia: Victor Olăhuț. Scenografia: Mihai Vălu. Coordonator muzical: Călin Ionce. Coordonator mișcare scenică: George Pop. Distribuția: Alex Macavei, Andrei Han, George Pop, Mircea Gligor, Alin Albu, Rodica Pașca, Dan Cordea, Vasile Pop, Petru Damșa. Pentru mișcarea scenică din ”Șantier”, George Pop este nominalizat la Premiile UNITER.