Spectacolul ”Delfini”, producție a Teatrului Municipal Baia Mare, este selectat pentru a 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru. Va fi jucat duminică, 29 octombrie, la Teatrul Odeon din București. Băimărenii, însă, îl pot (re)descoperi mâine seară pe scena Teatrului Municipal.

”FNT, laboratoarele sensibilului” – tema ediției 2023

Festivalul Național de Teatru (FNT), ajuns la a 33-a ediție, se desfășoară în aceste zile la București. ”Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: «FNT, laboratoarele sensibilului»”, se arată pe site-ul festivalului.

”În «Delfini» intrăm ca într-un acvariu al neurodivergenței și navigăm prin stări emoționale puternice”

Selecția FNT 2023 include 30 de producții de teatru din România și trei de peste hotare. Printre acestea figurează și ”Delfini”, producție a Teatrului Municipal Baia Mare.

”«Delfini» sondează într-un limbaj teatral empatic, fără să fie nicio secundă patetic, o poveste de familie marcată de existența la marginea acceptabilului social, la marginea tolerabilului. Adina Lazăr găsește echilibrul perfect între filtrarea emoțiilor intense și detașarea lucidă de o dramă existențială care ne face martorii sensibili ai vieții unui copil în căutarea cuvintelor atât de greu de rostit. În «Delfini» intrăm ca într-un acvariu al neurodivergenței și navigăm prin stări emoționale puternice.” Acesta este argumentul curatorilor FNT pentru spectacolul Teatrului Municipal Baia Mare. Spectacol care este programat duminică, 29 octombrie, de la ora 20.30, în sala Majestic a Teatrului Odeon.

Până atunci, însă, ”Delfini” are o reprezentație mâine seară, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare.

Echipa de creație a spectacolului ”Delfini” este formată din dramaturgul Flavius Lucăcel, a cărui piesă ”Singurătatea pietrelor” a stat la baza construirii scenariului; regizoarea Adina Lazăr; scenograful Mihai Vălu; sound designer-ul Adrian Piciorea; actorii Raul Hotcaș, Denisa Blag, Alexandra Sabrina Vanci, Eduard Bîndiu / Andrei Dinu, Inna Andriuca și Sanda Savolszky.

Sursă foto: Teatrul Municipal Baia Mare, Festivalul Național de Teatru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.