Ca un soi de ironie care își propune să fie mai degrabă mucalită decât abrazivă, aș zice că Federația Română de Handbal ar izbuti să joace cu succes un rol într-o operă bufă. Ori într-un scheci la TV cum erau cele de pe vremuri, cu personaje burlești, însă pline de savoare, precum Măcinoiu, tanti Aglaia sau Zgăbearță Iftode.
Plină de savoare e și în zilele noastre FRH. Două zile au fost dedicate Final Four-ului din Cupa României, ieri și azi. Un turneu găzduit de Sala sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare. O competiție organizată sub umbrela FRH, ca să fim bine înțeleși.
Ei bine, boieri dumneavoastă, în prima zi de competiție, adică ieri, apare pe pagina de Facebook a FRH doar știrea cu prima semifinală, dintre CSM Constanța și CSU din Suceava, una câștigată după patru reprize de prelungiri – fiindcă și după primele două scorul a fost tot egal – de ”marinari” (bravo lor, vânt bun la pupa, dar până la meciul de azi cu Minaur 🙂 .
Știrea cu a doua semifinală, cea dintre Minaur și CSM București, nu a mai încăput ieri pe pagina de socializare a FRH, chit că meciul a început la o oră rezonabilă, nu le ardea nici găinilor să se culce. A pus doar astăzi dimineață FRH o știre cum că finala Cupei României se va disputa între cutare și cutare, prilej cu care a rostuit și niște fotografii de la meciul de ieri al Minaurului cu CSM București. Ce să mai zici decât somn ușor, dragă federație!
Finala Cupei României, dintre Minaur și CSM Constanța, se joacă astăzi la ora 17.30. Dacă avem noroc, de pe pagina de socializare a FRH poate aflăm mâine dimineață cine a câștigat cupa. Noroc însă că putem merge la sală sau ne putem uita la televizor, aflăm și noi mai iute un rezultat dintr-o competiție care, totuși, contează în handbalul nostru. E o părere, poate că părerea FRH e alta. Dar fiecare are dreptul la opinie, nu-i așa?, că de-asta suntem oameni, iar nu parameci.
PS: De la parameci la meci: totuși, FRH și-ar putea îngădui ca în postările sale, cât or fi ele de întârziate, de pe pagina oficială de socializare să pună și niște scoruri din aceste partide de Final Four. Ar putea însemna un semn de respect față de echipele participante.
Tiberiu Sabo
Sursa foto: Pixabay
CITEȘTE ȘI: Handbal – Cupa României | CS Minaur e în finală