Skateboarding Street | Campionul Austriei este… băimăreanul Patric Iluț | video, foto

Peste 6.500 de sportivi au participat, preț de câteva zile, în Innsbruck (Austria) la finalele Campionatului Național, acoperind aproape toate disciplinele sportive, într-un eveniment de o amploare rar întâlnită. Printre aceste discipline s-a regăsit și skateboarding street, o probă spectaculoasă care a atras nu doar cei mai buni rideri din Austria, ci și sportivi de top din țările vecine.

Concursul a avut caracter open, fiind deschis tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de performanță. Astfel, cel mai tânăr participant a avut doar 10 ani, iar cel mai experimentat, 26.

„Într-un astfel de context competitiv, unde s-au întâlnit unii dintre cei mai tehnici și talentați rideri din Europa Centrală, băimăreanul Patric Iluț, în vârstă de doar 16 ani, a reușit o performanță excepțională: a câștigat finala Campionatului Național al Austriei”, anunță Bogdan Iluț, tatăl sportivului.

Care vine și cu detalii: „După trei run-uri impecabile în calificări, Patric a obținut cel mai mare punctaj, calificându-se primul în finală. Iar în marea finală, a oferit un adevărat spectacol: două run-uri de vis, o constanță incredibilă, trucuri tehnice executate perfect și un stil matur, care i-a adus un scor record de 87 puncte, cu peste 30 de puncte avans față de locul secund.

Este o victorie categorică, o demonstrație clară a nivelului ridicat la care a ajuns Patric Iluț – care, în urma acestei competiții, devine oficial campionul Austriei la skateboarding street”.

Un titlu care reprezintă încă o recunoaștere a talentului lui Patric la nivel internațional și o nouă dovadă că viitorul skateboardingului european poate avea rădăcini solide și în România.

Sursă foto: Bogdan Iluț

CITEȘTE ȘI:
Povestea băimăreanului care la 8 ani a intrat în Cartea Recordurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.