Maramureș Rookie Fest, etapă din circuitul World Rookie Tour, s-a derulat la finele săptămânii precedente în Baia Mare. Cu concurenți din patru țări: Israel, Bulgaria, Ungaria și România. Organizator, ACS Extrem Rivulus Baia Mare. ”Aflat la cea de-a doua ediție, singurul concurs oficial de rang mondial din România a adus o premieră, fiind primul concurs din circuitul mondial transmis live integral prin intermediului Andrey Music TV”, informează Bogdan Iluț – președinte ACS Extrem Rivulus Baia Mare.
Miza competiției a fost ocuparea unui loc pe podium, nu doar pentru premiile puse în joc de organizator alături de parteneri. Un loc pe podium a venit la pachet și cu calificarea directă în finala World Rookie Tour din octombrie. Etapă care va avea loc în Praga.
După două runde de calificări și două runde finale, plus o sesiune de ”Best trick” pe circa 40 de grade resimțite la nivelul solului, băimăreanul Patric Iluț (14 ani) și-a păstrat titlul de anul trecut, obținând un scor record de 92,33 puncte. ”The Flying Boy” a câștigat și premiul pentru ”Best trick”.
Clasamente Maramureș Rookie Fest
1. Patric Iluț (92,33 puncte)
2. Mircea Nicolescu (53,66)
3. Patrick Vigh (43)
1. Elisabeth Mako (72,50)
2. Maia Rus (35.50)
3. Alesia Veber (16)
Sursă informații și foto: ACS Extrem Rivulus Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Skateboarding | Patric Iluț s-a impus la prima ediție a Moldavian Rookie Tour