După circa patru decenii de handbal, mărturisește că nu a încetat nicio clipă să iubească acest sport. A adunat medalii, a dat loturilor naționale jucătoare în fiecare an. A devenit pentru prima oară campioană națională a României alături de fiica ei. Și, la nici un an de când a preluat reprezentativa de tineret, a cucerit bronzul la Campionatul European. O ”schiță” de portret pentru Simona Maior Pașca. O antrenoare care mărturisește că 2023 a fost până acum un an de senzație.
”Nu vrei să vii la handbal?”
– Cum ai ajuns, Simona, pe terenul de handbal? Eu am senzația că mereu ai fost acolo…
– Făcusem atletism, înot, volei, toate sporturile posibile. În clasa a VIII-a, doamna profesoară Eniko Jaklovski a venit și mi-a adresat întrebarea care urma să îmi decidă tot restul vieții: ”Nu vrei să vii la handbal?” Am mers la primul antrenament și m-am îndrăgostit de handbal. Nu știu exact de ce: te jucai cu mingea, aveai coechipiere… Și uite așa au trecut circa patru decenii de când activez ca jucătoare și antrenoare în acest sport. Și de atunci și până azi, mereu am iubit handbalul!
– Ai jucat pe postul de extremă stânga.
– Aveam viteză foarte bună, detentă. Și tehnica am dobândit-o foarte repede. Dar am jucat și centru: în primii mei ani de juniorat și în ultimii mei ani din cariera de jucătoare.
– Prima performanță când a venit?
– La nivel de junioare nu am avut performanțe notabile. Am primit premii individuale de cel mai tehnic jucător, de golgeter, am fost căpitanul echipei (bine, căpitan am fost și la senioare, atât la echipa din Baia Mare, cât și la Deva), dar medalii nu am câștigat. Apogeul a fost în ediția 1996/1997, atunci când am jucat cu echipa din Baia Mare până în sferturile Cupei Cupelor.
– De ce te-ai retras?
– Aveam 37 de ani. Fiica mea era elevă în clasa a VIII-a și urma să dea examenul de capacitate. M-am gândit că e destul. Asta deși eram titulară și jucam 60 de minute din 60.
”Am avut și eu doza mea de lipsă de încredere în propriile forțe”
– Dacă te uiți cu ochii de azi, ai antrenoarei, la jucătoarea care ai fost, cum te-ai caracteriza?
– Am fost o jucătoare foarte muncitoare. Asta în primul rând. Aveam o viteză foarte bună. Asta în al doilea rând. Eram foarte determinată și detestam să fiu rezervă. Drept dovadă că la doar un an după ce am ajuns la echipa de senioare m-am impus ca și titulară, deși pe post cu mine era o jucătoare mai experimentată. Aveam și tehnică, aveam și detentă. Calități perfecte să compenseze faptul că sunt mică de înălțime. Am 1,62. Desigur că nu am avut doar calități. Nicio jucătoare nu este un cumul strict de calități. Am avut și eu doza mea de lipsă de încredere în propriile forțe, pe undeva ceva normal atunci când faci pasul de la juniorat la seniorat. Dar am avut norocul să am în jur jucătoare experimentate care m-au ajutat să trec peste asta.
– Antrenoarei Simona Maior Pașca i-ar fi plăcut să o aibă în echipă pe jucătoarea Simona Maior Pașca?
– Da. Chiar mi-ar fi plăcut. Pentru că nu cred că vreunul dintre antrenorii mei a avut vreodată vreo problemă cu mine.
– Ai pomenit de antrenorii tăi. Le-ai ținut socoteala?
– Nu. Niciodată. Mai ales că atât în Baia Mare, cât și în Deva au fost perioade când se schimbau pe bandă rulantă. Dar am avut și antrenori cu care am lucrat mai mulți ani.
– Dintre toți pe care îl simți că și-a pus cel mai puternic amprenta asupra ta ca jucătoare?
– Cu siguranță Eniko Jaklovski și Rodica Făcăoaru, cele două antrenoare cu care am învățat ”abecedarul” handbalului. Și apoi Ioan Băban, pentru că mi-a fost antrenor și ca junioară, și ca senioară. El mi-a fost antrenor cea mai lungă perioadă de timp și alături de el m-am dezvoltat ca și jucătoare.
”Sunt un antrenor empatic, dar foarte strict și drastic”
– Pasul spre propria carieră de antrenor când l-ai făcut?
– Eram încă jucătoare la echipa din Baia Mare și în timpul liber antrenam la CS Marta. Mi-a plăcut pentru că am văzut că fetițele pe care le pregăteam nu numai că rezonează cu mine, dar încep să iubească acest sport și încep să crească. Din păcate am plecat. Când m-a reîntors de la Deva iar a venit o întrebare importantă în destinul meu. Domnul Băban m-a întrebat: ”Cum ți-ar plăcea să fii antrenor la CSȘ 2 Baia Mare?” Mi-a plăcut tare mult ideea să mă întorc ca antrenor la clubul la care mă dezvoltasem ca jucătoare. Am fost încântată și să rămân în lumea sportului. Așa că m-am apucat de treabă.
– Te-am întrebat mai devreme ce fel de jucătoare ai fost. Portretul tău de antrenoare în ce culori l-ai desena?
– Sunt un antrenor empatic, dar foarte strict și drastic atunci când vine vorba despre pregătire. Sunt prietena jucătoarelor mele și îi întind mâna fiecărei sportive la nevoie. Dar când e vorba de muncă trebuie să muncim. Doar prin muncă, seriozitate și disciplină, doar dând dovadă de caracter, numai așa se poate atinge performanța. Ambiția de a te autodepăși și de a deveni cea mai bună variantă a ta este din nou decisivă pentru a ajunge departe. La fel pretind și de la mine. Mereu încerc să învăț de la cei mai buni, mereu am studiat, tocmai din această dorință de a mă perfecționa în permanență.
”În fiecare an am avut calificare la turneele finale”
– Ai socotit câte generații ți-au trecut prin mână?
– Au fost cinci generații. În fiecare an am avut calificare la turneele finale. Am promovat peste 15 jucătoare în Liga Națională și în Divizia A. Am avut în permanență jucătoare convocate la loturi naționale. De asemenea am avut jucătoare care au câștigat premii individuale la turneele finale. De exemplu în 2021 am avut 10 jucătoare convocate la lotul național. Trei dintre ele – Alisia Boiciuc, Diana Neagu și Maria Groșan – au participat la Campionatul European de junioare, unde România s-a clasat pe locul 7, calificându-se la Mondialul din 2022. Cu Alisia căpitan de echipă. Tot în 2021 Alisia Boiciuc a fost convocată la lotul de tineret și a fost singura jucătoare din România care a participat în Viena la ”Respect Your Talent”, tabără dedicată tinerelor talente din handbalul european. În același an 2021, Diana Neagu a fost cel mai bun portar, iar Alisia Boiciuc MVP-ul turneului final de junioare II. În 2022, am avut opt jucătoare la loturile de junioare, dintre care patru au participat la Mondialul din Skopje. În acest an, Alisia Boiciuc a fost MVP-ul Cupei României și al turneului final de junioare 1. De asemenea, la Campionatul European de tineret a fost desemnată în trei partide jucătoarea meciului. La turneul final al junioarelor 1, Mihaela Rusneac a fost cea mai bună extremă dreapta, Cristina Danciu cel mai bun pivot și Maria Groșan cel mai bun apărător. Generația aceasta a Alisiei este una care mi-a oferit satisfacții extraordinare. Le-am antrenat pe aceste fete timp de cinci ani, atât la CSȘ 2, cât și la CNOPJ Baia Mare. Revenind la Europeanul de tineret, am avut în echipă șapte jucătoare de la CSȘ 2 care acum sunt medaliate cu bronz.
– Care ai spune că a fost cel mai bun ”produs” handbalistic al tău?
– Din generația actuală cu siguranță Alisia Boiciuc. Dar fiecare jucătoare dintre cele care au promovat în Liga Națională și Divizia A, care au fost convocate la loturi, fiecare în parte a avut valoare. Dar a depins de fiecare în parte cum a confirmat.
”Am devenit campioane naționale împreună”
– Nu ai spus tu nimic, spun eu. Andrada, fiica ta, ți-a fost jucătoare. O postură delicată pentru amândouă.
– Foarte delicată. Am încercat ca și antrenoare să nu țin cont că sunt mama ei. Pentru binele ei. Am fost foarte drastică și dură cu ea ca și antrenoare, asta mi-a și reproșat la un moment dat. Dar a reușit să își împlinească visul, a jucat în Liga Campionilor. Sunt foarte mândră de ce a reușit în cariera ei sportivă, deși foarte scurtă la talentul pe care îl avea, pasiunea pe care o avea pentru handbal și bucuria pe care o transmitea când juca.
– Prima medalie pe care ai obținut-o a fost de aur, dar a venit când erai antrenoare. Nu când ai fost jucătoare. Ce sentimente a trezit în tine acest succes?
– A fost un sentiment aparte. Cu atât mai mult cu cât nu a venit în toți anii în care am jucat handbal, dar a venit deja în al treilea an de antrenorat. A fost un sentiment unic pe care nu îl mai experimentasem niciodată înainte în viața mea. Și astfel de emoții nu se uită. Mai mult, pentru ca bucuria să fie deplină, din prima mea echipă campioană a României făcea parte și Andrada. Așa că am devenit campioane naționale împreună.
”Anul acesta a fost pentru mine unul de senzație”
– La nici un an de când ești antrenorul lotului național de tineret ai câștigat bronz la Campionatul European…
– Trebuie să îți mărturisesc din start: anul acesta a fost pentru mine unul de senzație. Cu generația asta am câștigat prima dată Cupa României. Prima ediție a acestei competiții pentru junioare I. Apoi am câștigat titlul național. Așadar suntem prima echipă de junioare I care a făcut event-ul. În octombrie anul trecut am preluat naționala de tineret și primul lucru a fost să fac o selecție astfel încât să mă asigur că am cele mai bune jucătoare pe fiecare post. A fost o muncă titanică pentru că existau multe lacune și doream să fiu sigură că optez pentru jucătoarele care pot crește cel mai mult până la acest Campionat European. După turneele finale am ales cele 20 de jucătoare cu care să abordăm competiția continentală. S-a muncit foarte mult. De fapt de la bun început am încercat să le conștientizez că numai prin multă muncă și disciplină, prin determinare și dorință de afirmare putem obține un rezultat bun.
– Ce însemna un rezultat bun?
– O medalie. Acesta a fost visul nostru. Speram ca medaliate la un turneu european aceste fete minunate să stârnească interesul antrenorilor din Liga Florilor. Să demonstrăm că există jucătoare talentate și în România. Care clar mai trebuie să muncească mult, dar trebuie să avem grijă de ele și să le dăm ocazia să crească.
”Mi-am dorit să practicăm un handbal modern”
– Și a venit Campionatul European…
– Noi, oamenii din sport, ne hrănim prin rezultate, prin dragostea publicului care ne înconjoară și e normal să dăm și noi în schimb ceva. Asta am încercat să le transmit jucătoarelor: să obțină rezultate și să joace într-o așa manieră încât să atragă suporterii la sală. Și tare mă bucur că aceste fete au reușit să aducă la fiecare meci în sală între 1.500 și 3.500 de spectatori. Nu e ceva ușor! Clar au fost momente de cumpănă și în campania de pregătire, și în perioada competiției. A fost o pregătire lungă ca și durată, dar scurtă pentru ce aveam noi de pus la punct. E greu la lotul național pentru că până la stagiul de dinainte de turneul final eu am avut la dispoziție fetele câte o săptămână în fiecare lună. Și chiar dacă timpul a fost scurt, am încercat să implementăm un sistem de joc.
– Ce stil de joc ți-ai dorit?
– Mi-am dorit să practicăm un handbal modern. Eu fiind o jucătoare de viteză, mi-am dorit și naționala să joace în viteză. M-am inspirat mult din școala nordică de handbal, în special cea norvegiană: viteză, forță, tehnică individuală foarte bună. Așa că am încercat, printr-o pregătire fizică și tehnico-tactică foarte bună, să jucăm un astfel de handbal și noi. În mare parte ne-a reușit, pentru că am dat multe goluri. Clar, jucând în viteză, greșelile sunt iminente. La capitolul apărare mai sunt multe de pus la punct. Am avut momente bune și foarte bune, dar am avut și momente foarte slabe. Până la urmă, însă, asta face parte din jocul fiecărei echipe. Contează rezultatul final. Și mă bucur că am avut puterea, noi, stafful tehnic, să le inspirăm încrederea de care aveau atât de mare nevoie. În fiecare copil există o doză de putere interioară. Trebuie doar, ca antrenor, să știi să activezi această forță interioară a fiecăruia. Am mai încercat să le fac să înțeleagă că niciodată singur nu poți răzbi într-un sport de echipă. Echipa te ridică, ea te și coboară. Ca jucător poți fi decisiv într-un meci, dar o medalie se obține numai cu echipa.
”Ce imensă onoare a fost să cânte imnul țării și pentru mine!”
– Nu ai avut și tu o frică a ta? Fiind prima ta competiție oficială din postura de selecționer?
– Eu mereu merg pe mâna destinului. Așa că atunci când mi s-a propus să preiau lotul național nu am ezitat nicio secundă pentru că e o provocare. Și din prima clipă am încercat să fac tot ce depinde de mine pentru a reuși să duc echipa cât mai sus. Să scot maximum din acest moment. E adevărat că puțini au crezut în șansele noastre, dar important este ceea ce am crezut noi. Și ce imensă onoare a fost să cânte imnul țării și pentru mine! A fost clar un punct extraordinar de important al carierei mele. Fiecare sportiv și fiecare antrenor visează să își reprezinte țara.
– Cum ați sărbătorit medalia?
– Am luat cina împreună, fetele au pus puțină muzică. Apoi fiecare a plecat spre casă după circa o lună și jumătate de prezență la lot. Erau nerăbdătoare să își vadă familiile și să înceapă vacanța. Pentru că imediat sunt chemate la echipele de Liga Florilor și tineret. Așa că bronzul a fost savurat mai mult pe parchetul sălii.
”Un mesaj foarte emoționant și care a contat mult pentru mine”
– A existat vreun mesaj venit după bronzul european care te-a emoționat dintr-un motiv sau altul mai mult decât altele?
– Clar familia a fost lângă mine și m-a susținut. Au fost câțiva antrenori din Liga Florilor care m-au felicitat. Selecționerul Florentin Pera a ținut în permanență legătura cu mine și mi-a fost alături și el. De altfel el a și venit să ne ureze baftă înainte de competiție. Nu știu dacă alt selecționer de la senioare a făcut asta pentru naționala de tineret. Foarte multe mesaje au venit din țară. Foarte multe și din Baia Mare. De la oameni sinceri care apreciază munca mea. Toate aceste mesaje m-au bucurat pentru că am simțit că munca îmi este apreciată. Revenind la întrebarea ta, chiar a fost un mesaj neașteptat. Nu îmi permit să dau nume, dar a venit de la un conducător al unui mare club de handbal din Franța. Un mesaj foarte emoționant și care a contat mult pentru mine.
”La Mondial sper să arătăm o variantă și mai bună a noastră”
– După anul acesta ”de senzație”, așa cum l-ai caracterizat, ce îți mai poți dori pentru 2024?
– Medaliile nu sunt obiectivele mele primordiale. Mi-am dorit întotdeauna să cresc junioarele până la un nivel la care să se poată bucura de handbal și din postura de senioare. Asta îmi doresc și acum. Cinci dintre fetele cu care am câștigat bronzul european vor fi alături de mine la CS Minaur, plus alte trei colege de generație care nu au prins lotul național. Așa că mă voi strădui în continuare să cresc junioare pe care să le ajut să facă mai ușor pasul spre Liga Florilor. Andrei Popescu este un antrenor tânăr și foarte bun și suntem pe aceeași undă. Așa că abia aștept să le văd pe prima scenă a handbalului băimărean, confirmându-și și aici valoarea. În ceea ce privește lotul național, ne așteaptă Campionatul Mondial. Unde îmi doresc în primul rând să fie toate jucătoarele sănătoase. Îmi mai doresc ca toți antrenorii din Liga Florilor și de la tineret să înțeleagă că aceste sportive trebuie să joace pentru a se dezvolta. La Mondial sper să arătăm o variantă și mai bună a noastră. Tare mi-aș dori să poziționăm handbalul românesc acolo unde îi este locul pe harta europeană și mondială. Pentru că suntem un popor talentat, dar parcă nu vrem să ieșim din zona noastră de confort și ne este teamă să încercăm să fim mai buni.
”Dacă lumea din jurul meu e fericită, atunci și eu îmi găsesc fericirea”
– Când nu e vorba despre handbal, despre ce e vorba în viața Simonei Maior Pașca?
– Încerc să îmi găsesc liniștea în natură. Iubesc să citesc și să ascult muzică. De un timp cea mai mare relaxare o am când mă joc cu nepoțelul meu, Alexandru. Oricât de grea ar fi fost ziua, când vin acasă și îl văd, uit de toate problemele. Alexandru împlinește cinci ani în septembrie și eu mereu așa am considerat că este un cadou de ziua mea: el este născut în 4 septembrie, eu în 5 septembrie.
– Spune-ne ceva despre tine ce nu știe multă lume.
– Sunt un om puternic, dar am o fire extraordinar de sensibilă. Îmi place să ajut lumea din jurul meu și dacă lumea din jurul meu e fericită, atunci și eu îmi găsesc fericirea. Mereu mi-a plăcut să dăruiesc și Dumnezeu m-a răsplătit înzecit.
SCHIȚĂ DE CV
CARIERA DE JUCĂTOARE
2002-2007: CSM Cetate Deva
1988-2022: echipa de senioare din Baia Mare sub diverse denumiri
1984-1988: CSȘ 2 Baia Mare
CARIERA DE ANTRENOR
2023: bronz la Campionatul European de tineret; campioană națională la junioare 1; câștigarea Cupei României pentru junioare 1;
2022: bronz național la junioare 1 și 2;
2021: campioană națională la junioare 2;
2019: vicecampioană națională la junioare 3;
2018: promovare cu CS Minaur în Liga Națională din postura de antrenor principal; bronz național la junioare 1;
2012: vicecampioană mondială universitară din postura de antrenor secund;
2010: campioană națională la junioare 1;
STUDII
2022: antrenor maestru, Centrul Național de Perfecționare a Antrenorilor
2012: masterand în Managementul Organizațiilor Sportive, Facultatea de Educație Fizică și Sport ”Bogdan Vodă”
2010: licențiată în Educație Fizică și Sport, Facultatea de Educație Fizică și Sport ”Bogdan Vodă”
Ramona-Ioana Pop
Foto: arhiva personală Simona Maior Pașca, FRH (credit: Marius Ionescu)
