Sigheteanul Cadmiel Boțac va concerta alături de 10 filarmonici din România

La prima ediție a concursului național de interpretare instrumentală New Hope Grand Prix, sigheteanul Cadmiel Boțac a cucerit marele premiu al secțiunii pian. Drept răsplată, Cadmiel va concerta alături de 10 filarmonici din România într-un Concert de Concerte în stagiunea 2022/2023.

Concursul, o șansă de a concerta alături de instituții muzicale profesioniste 

Concursul New Hope Grand Prix (cu secțiuni de vioară, violoncel și pian) se adresează noii generații de soliști români și moldoveni. ”Întrucât identificarea tinerelor talente autohtone este uneori anevoioasă, New Hope Grand Prix își propune să ofere contextul favorabil tinerilor interpreți români și moldoveni, aspiranți la o carieră solistică, pentru a fi identificați și promovați în spectrul muzical național”, menționează reprezentanții Asociației New Hope Music – organizatoarea competiției. Dezideratul concursului este acela de a oferi tinerilor interpreți posibilitatea de a concerta în calitate de soliști alături de majoritatea instituțiilor muzicale profesioniste din România.

Cadmiel Boțac, marele premiu al secțiunii pian

Sigheteanul Cadmiel Boțac a cucerit marele premiu al secțiunii pian în cadrul New Hope Grand Prix, ediția I. Prin urmare, va concerta ”alături de 10 filarmonici din România într-un Concert de Concerte, în stagiunea 2022/2023”, începând din octombrie, după cum anunță organizatorii.

Născut în 1997, Cadmiel Boțac a început studiul pianului în Sighetu Marmaţiei. La vârsta de 4 ani. Sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. La 14 ani se mută în Cluj-Napoca pentru a lucra cu renumitul pianist și pedagog Daniel Goiţi, profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Formarea sa artistică se completează prin cursuri de măiestrie în Salzburg și Viena. Beneficiind de îndrumarea unor artiști precum Robert Levin, Boris Berman și Markus Schirmer. Noiembrie 2021 îi aduce sigheteanului lansarea discului de debut. La Casa Radio, proiect inițiat și coordonat de Radio România Muzical. În prezent Cadmiel este masterand al Academiei de Muzică și Arte din Viena. La clasa profesorului și pianistului Stefan Arnold.

New Hope Project este un concept născut din dorința de a aduce în inimile oamenilor speranță. Proiectul își propune ca, prin actul artistic, să lăse în urma lui un strop de bucurie.

Sursă informații și foto concurs: Asociația New Hope Music. Foto Cadmiel Boțac: arhiva personală Cadmiel Boțac.

CITEȘTE ȘI:
Din Sighetu Marmației, la Viena – un parcurs pe clape de pian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.