Sighet | Festivalul de colinde, datini și obiceiuri de iarnă la ucraineni

La Sighetu Marmației s-a desfășurat ieri cea de a 29-a ediție a Festivalului de colinde, datini și obiceiuri de iarnă la ucraineni.

”Sighetu Marmației și-a câștigat, de-a lungul timpului, statutul de oraș multicultural, în care cetățeni de diferite etnii trăiesc în armonie și împărtășesc unii cu ceilalți identitatea și bogația propriei culturi. Așa a fost și astăzi (duminică – n.r.), când ucrainienilor sosiți din toate colțurile țării pentru a marca această zi importantă li s-au alăturat sigheteni și maramureșeni de toate etniile, care le prețuiesc obiceiurile și care au înțeles că diversitatea este un potențial care se cere a fi prețuit și valorificat” – se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Sighet.

Grupuri de colindători îmbrăcați în costume populare specifice localităților cu populație majoritar ucrainană au mers în paradă până în Parcul central unde a avut loc tradiționalul concert de colinde.

Sursă informații și foto: Primăria Sighetu Marmației

Citește și: Sighetul, în straie de festival

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.