În această seară, când am ales o plimbare pe malul Barajului Firiza, nu am știut că ne vom teleporta pe… Marte. Acolo ne-a dus cu gândul peisajul care ne-a întâmpinat. Unul ruginiu, ca de toamnă asediată de tristeți și melancolii nedorite. Un peisaj cu suficiente nuanțe de foc încât să amintească de planeta numită după zeul roman al războiului.

Texturi diverse. Cratere care par că ascund în crăpături povești science fiction și nu prea. Un praf venit din alte vremuri, din alte timpuri. O liniște stranie. Nu ne-am hotărât dacă generatoare de răspunsuri sau aducătoare de întrebări. Iar în lumina roșie a apusului și în focul temperaturilor din ultimele zile, recunoaștem, am stat o clipă pe gânduri…

Și dacă ne-am dorit atât de mult să ajungem pe Marte încât Marte a venit la noi?!

Foto: eZiarultău

CITEȘTE ȘI:
Continuă lucrările de reparații la barajul Strâmtori-Firiza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.