Am numărat cu emoție, recunosc, zilele premergătoare concertului susținut de Nicu Alifantis alături de Zan, prilejuit de celebrarea celor trei decenii muzicale împreună. Emoție generată de certitudinea că va fi o seară de ținut minte.
Știam la ce să mă aștept (îi mai văzusem în concerte în Baia Mare, Cluj-Napoca și Satu Mare), cu toate acestea registrul sentimental activat a fost și mai amplu, și mai profund. Așa se întâmplă când versurile, ritmurile, instrumentele, vocile se întâlnesc într-un punct privilegiat de rafinament artistic.
Și uite așa, când credeam că toamna asta nu poate fi mai frumoasă, a început să cânte Alifantis: „A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva / Cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta”. Și dintr-o dată timpul și spațiul s-au transformat în poezie.
O călătorie fascinantă care nu aș fi dorit să se termine prea curând, așa a fost concertul. O călătorie printre emoții de tot soiul (revin mereu la emoții atunci când vine vorba de Alifantis), printre iubiri și doruri, anotimpuri de calendar și anotimpuri din inimi. Plus un popas la deja demult celebra adresă (Piața Romană nr. 9). Refrene mai vechi și mai noi s-au contopit și completat cu bucuria de a fredona și de a fi împreună.
Nu știu cum e o intervenție pe cord deschis (și sper, la propriu, să nici nu aflu vreodată), dar întâlnirea cu Alifantis și Zan așa am resimțit-o: de parcă fiecare notă și fiecare vers au mers direct în inimă. Iar peste toate, ca o cupolă de rarisimă energie, vocea lui Nichita Stănescu.
Când am ieșit din sala de spectacol, decorul natural se „aliniase” cu romantismul interior: luna veghea rotundă precum o iubire mare peste toamna din Baia Mare. Mulțumim, domnule Alifantis! Pentru emoție…
Ramona-Ioana Pop
CITEȘTE ȘI:
O acoladă peste timp și un concert sold out
