Shakespeare în Piața Libertății din Baia Mare

Caravana Shakespeare poposește mâine în Piața Libertății din Baia Mare. Acolo unde, de la ora 18.00, sunteți invitați la „Operele complete ale lui Shakespeare”. Un spectacol în 45 de minute, creat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și prezentat în premieră de trei actori care colindă țara într-o camionetă.

”În parteneriat cu Vodafone, am urcat 3 actori într-o camionetă și i-am trimis in jurul țării cu o misiune simplă: să-l arate pe Shakespeare tuturor”, spun organizatorii. Caravana Shakespeare a pornit la drum în 25 martie și, timp de cinci săptămâni, va opri în 30 de orașe din România și va prezenta în premieră „Operele complete ale lui Shakespeare” în 45 de minute. Un spectacol în aer liber.

Accesul este liber, iar participanții la spectacol au ocazia să se înscrie într-un concurs care le poate aduce unul dintre cele două weekend-uri în doi, la Festivalul Internațional Shakespeare, ediția a XIV-a. Care va avea loc în perioada 16-26 mai, la Craiova.

”Caravana îl aduce pe Shakespeare din mijlocul comunității teatrale din Craiova în mijlocul comunităților din fiecare oraș prin care vor trece și pentru a împărtăși o frântură din spiritul tânăr, fresh și nonconformist al «Festivalului Internațional Shakespeare» din Craiova, unul dintre cele mai importante festivaluri tematice ale Europei şi printre cele mai importante festivaluri Shakespeare ale lumii”, menționează sursa citată.

Spectacolul „Operele complete ale lui Shakespeare” îi are în distribuție pe Lucian Vlăsceanu, Adrian Tudor și Alexandru Gabriel Boboruță. Traducerea și adaptarea sunt semnate de Petre Bokor. Scenografia îi aparține Adelinei Galiceanu, iar regia este semnată de Alexandru Boureanu.

Sursă: Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2024

CITEȘTE ȘI:
Aprilie cu premiere și festival la Teatrul Municipal Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.