Semințe cu suflet la Biblioteca Județeană din Baia Mare

Conducerea Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a anunțat oficial evenimentele care vor avea loc în perioada care urmează. Astfel, mâine, duminică, 3 noiembrie, cu începere de la ora 9.00, va avea loc Sfințirea demisolului Catedralei „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației. Slujba sfințirii va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare va fi reprezentată prin dr. Teodor Ardelean, directorul instituției.

Ca și activități în bibliotecă, joi, 7 noiembrie, ora 9.30, Sala de conferințe va găzdui deschiderea Sesiunii de comunicări științifice „Valorile satului românesc – trecut, prezent și viitor”. Evenimentul este organizat în perioada 7-8 noiembrie 2024, în parteneriat de către Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare și Facultatea de Litere-CUNBM-UTCN.

Și sâmbătă, 9 noiembrie, ora 10.00, în Salonul Artelor va avea loc Târgul „Semințe cu suflet”, în cadrul căruia vor fi schimburi și donări de semințe de legume (soiuri țărănești), plante de grădină sau ghiveci.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.