Lucrări finalizate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș de pe strada Școlii din Baia Mare. Aici își desfășoară activitatea și Serviciul de Pașapoarte.
„Am încheiat un proiect esențial pentru comunitatea noastră: renovarea energetică a sediului serviciilor publice comunitare pentru permise, înmatriculări și pașapoarte din Baia Mare! Acest spațiu, pe care sute de oameni îl traversează zilnic, este acum mai modern, mai eficient energetic și mai primitor. Am investit nu doar în ziduri și instalații, ci și în respectul pentru cetățeni – pentru ca fiecare persoană care trece pragul acestei instituții să simtă că serviciile publice sunt cu adevărat în slujba sa.
În prezent, spațiul dispune de clădire modernizată și eficientizată energetic, un mediu de lucru mai bun pentru angajați și experiență mai confortabilă pentru cetățeni.
Toate acestea au fost posibile printr-o investiție de 9.079.920,15 lei, finanțată prin PNRR, pentru care lucrările s-au desfășurat conform planului, cu multă muncă și dedicare. Iar acest lucru înseamnă mai mult decât renovare – înseamnă un pas ferm pentru un viitor mai bun!
Mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului și întregii echipe care a făcut posibil acest progres! Nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, tuturor cetățenilor, pentru răbdarea de care ați dat dovadă pe perioada lucrărilor”, spune prefectul de Maramureș, Rudolf Stauder.
Dragoș HOJDA