Se înființează o secție ATI la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare

Suma de 3 milioane de lei a fost aprobată de Consiliul Județean Maramureș pentru înființarea Secției Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.

”Secția, destinată patologiei infecțioase, va fi prevăzută cu un număr de șase paturi de terapie intensivă și va fi dotată cu toată aparatura de înaltă performanță necesară funcționării”, informează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

Ec. Ludovica Rusu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, a explicat că datele privind pacienții depistați pozitiv cu noul coronavirus în cadrul unității medicale pe care o conduce (23.08% au avut nevoie de serviciile secției ATI) susțin nevoia urgentă a înființării unei astfel de secții.

Necesitatea înființării unei astfel de secții vine și în urma includerii Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare în lista spitalelor de primă linie în lupta împotriva noului coronavirus, în baza Ordinului 555/2020 privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de COVID-19.

”Prin înființarea acestei secții, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare poate gestiona întreaga cazuistică a unui pacient depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, iar asistența imediată pe care o poate oferi cazurilor severe poate face diferența dintre viață și moarte”, se arată în comunicatul Consiliului Județean Maramureș.

Împreună cu Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș a depus o cerere de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru alte șase milioane de lei, pentru dotări suplimentare ale acestei secții – precizează aceeași sursă.

Informații și foto furnizate de Consiliul Județean Maramureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.