Duminică, 25 august, începând cu ora 16.00, la Muzeul Satului Baia Mare se organizează ”Claca danțului”. Evenimentul readuce în atenția publicului tradiția dansului duminical, la care participa pe vremuri întreaga suflare a satelor din Maramureș, în mod special în perioada verii.
”«Mersul în clacă» este un obicei care datează din Evul Mediu și reprezenta munca gratuită pe care țăranii erau obligați să o presteze în folosul boierilor. Azi, claca presupune ajutor colectiv reciproc, în special pentru activități agrare și se încheie cu cântec, dans și voie bună”, explică organizatorii.
Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, Grupul Tradițional ”Horitoarele din Posta și Săpâia”, Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, Ansamblul Folcloric ”Stejarul” din Finteușu Mare.
Pentru că această tradiție face parte din identitatea culturală a satului românesc, organizatorii propun și Colocviul ”Întoarcerea la rădăcini”.
Cele două evenimente fac parte din proiectul ”Cultură, tradiție și continuitate în satul românesc”. Organizatori sunt Asociația Corala Bărbaților din Finteușu Mare, Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Consiliul Judeţean Maramureş.
CITEȘTE ȘI:
Joc la șură în Suciu de Sus